ARIPI

DUMNEZEU A DAT FIECARUI OM CEL PUTIN UN DAR. EU NUMESC ACESTE DARURI, ARIPI. DACA TINEM ARIPILE INCHISE NU VOM PUTEA ZBURA, NU VOM EVOLUA. FIECARE DINTRE NOI AR TRBUI SA DESCHIDEM ARIPILE SI SA ZBURAM. DEPINDE ACUM DE FIECARE IN PARTE UNDE DECIDE SA ZBOARE, INAINTE SAU INAPOI. EU ALEG SA NU MA PLICTISESC IN TRECUT. 

BYWML

Imi plac oamenii care  promit lucruri, numai ca, 

uneori oamenii uita ce au promis, dar eu nu uit. 

...si vine ziua cand ei trebuie sa se tina de cuvant.

langa tine

Stiu ca viata nu este frumoasa, dar mai stiu ca te iubesc intr-un mod special.

Nu voi renunta sa ma rog pentru tine si sa te imbratisez. Rugaciunile imi vor fi ascultate iar imbratisarile mele vor atenua durerile loviturilor lor. 

Iti dau aripa mea ca sa poti zbura deasupra lumii si-apoi sa te intorci. 

Fruntea sus! 

Am incredere in tine! 

daca ...

daca ai sti....
dar nu ai cum...
iar eu nu pot sa-ti spun
nu am cuvinte noi
sunt vechi
cam cat e lumea.
daca ai sti...
dar nu ai cum...
doar ochii mei pot spune
ei stiu mai bine
si-au vazut
mai mult decat orice cuvant.

DAR DIVIN

Ce inseamna sa primesti? Pai e simplu, chiar foarte simplu. Inseamna sa ceri, sa te rogi, sa stai in genunchi pana faci vanatai, sa-i spui Barbosului "vreau", sa insisti in mod obsesiv ca visul tau sa-l traiesti pe bune si sa nu renunti la nimic din ce iti doresti. In schimb tu trebuie sa ai rabdare, multa rabdare si sa fii sigur ca ai nevoie de ceea ce ceri. Marele Sef, nu casca urechile la toate tampeniile, pe El trebuie sa-l convingi, iar El iti descuie lacate si usi numai daca ai nevoie si daca meriti. Nu stiu daca eu meritam, dar stiu ca am primit. Nu stiu daca voi fi suficient de buna, dar stiu ca ma voi stradui. Nu stiu daca in trecut am fost o nemernica urland in dreapta si-n stanga ca nu exista sentimente sau dragoste, dar stiu ca vreau sa  invat; si mai stiu ca vreau sa fiu premianta. Putini inteleg ca asteptarea este cumulul de rugaciune si dorinta. 
Mi-a trebuit mult timp sa inteleg ca nu primesc atunci cand vreau ci atunci cand trebuie. 

caramele

Deprimante zile si au venit atat de repede... O parte din mine ar fi vrut sa nu mai vina niciodata, cealalta parte se bucura ca un copil naiv. Tristete si fericire, asta este tot ce simt acum. Ma simt ca un soldat prizonier caruia i s-a spus ca este condamnat la moarte, dar care tocmai a descoperit un tunel prin care poate evada. Sunt prizoniera in propria-mi viata, desi pot evada oricand. Eu...eu ma condamn singura spunandu-mi ca  sunt completa desi nu sunt. Am in acelasi timp dorinte ce ma asmut sa patrund in lumea exterioara. Sageti al caror varf a fost inmuiat in miere imi inteapa simturile. Fac ghemotoc un gand si-l arunc departe. Este un gand, probabil, mult prea indraznet dar care vreau sa loveasca puternic acolo unde l-am trimis. As fi vrut sa...sau poate ca ar fi trebuit.... Curajul mi-a amortit si schioapata. Eu sunt aici, zambesc in gol, ma bucur ca o tampita de un globulet vechi si de niste caramele delicioase pe care mi le-am facut cadou de Craciun.

 Mai mult nu pot. Sunt EU in lumea mea.  

Voua va doresc sa aveti CRACIUN FERICIT!

...voi avea si eu ceva fericire...a mea e pe drum, inca nu a ajuns 

DECIZII

Ce complicat e sa alegi numele unui copil !!!

caut perfuzie cu vitamina V de la viata

Incep....din nou.... Incep sa ma gandesc la mine si nu e bine. Iar e gol, iar e vid, iar e nimic... Imi lipsește un V, un V de la vitamina vietii.... V. Fac lucruri, imi bat joc de timp si cam atat, in rest nimic. Asta ma enerveaza, ma scoate din sarite dar parca ceva ma tine pe loc sa nu fac nimic.

......si tot din jur ma enerveaza, nimic nu este bun, nimic nu functioneaza, totul pare ca e doar praf. Ma plictisesc ingrozitor desi lucrez, nu stau sa zac pe mine, ma plictisesc pentru ca nu-mi gasesc un rost al vietii, nu am obiective, nu mai am planuri, totul e limitat, totul e de azi pe maine, e cum o fi sa fie si-mi vine sa plang de ciuda caci eu nu pot tari asa desi acum o fac. Ma simt ca si cum as fi violata. Nu mi-e bine, nu ma recunosc. Mie imi place sa le-o trag altora, nu altii sa mi-o traga mie. Vreau sa ies din amorteala asta ordinara, asta vreau!!! Poate ca maine dimineata ma voi trezi din nou efervescenta si cu chef de viata, cu planuri marete, cu obiective mari, cu scopuri bine conturate si interese constructive. Sper....sper....sper sa imi revin fara sa ajung sa-mi impun, vreau doar sa-mi revin pentru ca vreau sa ma iubesc din nou.

goliciune si durere

Ma dor toate oasele si carnea ma doare...ma dor bataile inimii, dar inima nu o mai am. Inima mea umbla hoinara, n-a vrut sa mai stea la locul ei. Inainte sa plece mi-a spus: "iarta-ma! Nu pot"...si a plecat dupa un el, s-a dus grabita sa-l caute. Inima, nu stie ca acel EL nu exista, dar o las, o las sa-l caute pana la final. Ma dor lacrimile care sunt multe si nu le mai suport. Ma dor noptile grele si zilele goale. Ma dor  clipele ce raman in urma fiecarui vis si pe care le vreau, ma dor atingerile tandre, ma dor toate.......toate ma dor si mai simt ceva, ca ma transform. Imi este dor de o prima noapte, imi este dor de fiecare noapte, imi este dor de iubire...  Il vreau pe el, numai pe el, un el unic, un el al meu. Dar cine este el? Exista? S-a nascut oare? Hmmmm, e doar un vis, nimic mai mult...

in arestul.....libertatii

           

             Oare cum poate sa incapa atat de multa prostie intr-un singur om? Oare de ce Dumnezeu nu a pus in oameni calitati si  defecte in proportii egale? De ce unii sunt prea buni, altii prea iubitori si unii mult prea jigodii ca sa merite sa traiasca?  Sunt de-a dreptul stupefiata cum viata unui om poate fi dirijata in totalitate de.....sa-i zic tot un om, desi nu merita. Un suflet e trist, atat de trist incat nimic nu pare sa-i mai aduca o raza de lumina, de speranta. Stau uluita in fata ranjetelor fiarei si incerc sa ma abtin cu disperare de la a lua o decizie care ar putea duce la distrugerea a doua familii. Incerc sa iau totul ca pe un exercitiu de autocontrol. Ce mult as vrea sa ma dezlantui, dar am nevoie de rabdare, rabdare si iar rabdare. Privesc, ascult....asist la un circ ordinar, de cea mai joasa speta.  Soc dupa soc....le incasez pe toate, fara sa fac rabat de la ceva. Cea mai mica eroare poate fi ultima. Asa e in razboi, gresesti o singura data, o alta sansa nu mai pupi. Acum, nu caut raspunsuri, caut intrebari, iar Tie Doamne iti cer sa dai putina mangaiere si celor care fac rau fara sa gandeasca. 

tic-tac...tic-tac...

      E ora 15 . Inca putin si expira timpul. In ultimele zile mai exact vre-o 4 la numar, am vazut cine ma iubeste total dezinteresat si cine ma iubeste cu forta, ca sa zic asa. Dar nu condamn pe nimeni, ba mai mult le multumesc pentru atitudine si pentru ca mi-au aratat ce simt pentru mine. Constat pentru prima data in vita ca unora le sunt draga, ca altora le sunt indiferenta si ca unora le inspir teama. Frumos!!! Aleg din toate astea doar ce este benefic pentru mine. Spuneam candva ca mai bine curva decat proasta. OK. Am inteles acum! In ultimele cateva zeci de ore, am concluzionat ca materialismul merita sa fie aplicat in fiecare clipa a vietii indiferent de circumstante. Beneficiile alea pe care nu le gaseam candva, acum le gasesc si le dau un sens valoric maxim. M-am saturat de infatuarile altora! De acum eu voi fi cea infumurata si ce bine o sa ma prinda!
   Si timpul se scurge....pentru toti..... favorabil sau nu.....sau pentru cine....ramane de vazut. 

si tac....

        Cineva imi spunea ca atunci cand eu tac sigur se intampla ceva rau. Iar acum tac.....si tac si rabd, scarsnesc din dinti dar nu spun nimic. Asa sunt eu. Cand nu mai pot sunt ca o fiara care transforma totul din jur in prada buna de servit la masa de seara. Ce ciudat ca de cateva zile am parte de lucruri pe care nu le pot rezolva singura in stil si in ritm propriu! Mereu, dar absolut mereu am facut in asa fel incat am obtinut macar un raspuns la diverse probleme....raspuns pozitiv sau negativ, dar nu am stat sa zac pe mine si sa ma tangui ca proasta.  Acum , hmmm, acum stau, astept, depind de altii. Urasc, detest sa fiu ingradita, sa nu pot face nimic, sa depind de oameni care nu stiu ce vor, habar nu au ce sa faca. Am nervi si ma irita situatia in care ma aflu. Astept un idiot, ba nu, doi idioti. Ai dracului ei! Ma simt ca o pantera intr-o cusca mica, mai mica decat propriul ei corp. Ma stringe din toate incheieturile si ma doare ca nu m-am impus cand a trebuit. Urasc prostia, urasc lasitatea, urasc lipsa de vointa si indulgenta prost aplicata in situatii limita ca cea de fata. O sa explodez! Timpul ramas este de ordinul orelor, numai Dumnezeu sa ma tina tare si sa nu iau atitudine. Vreau sa fiu om, sa nu se aleaga praful de tot....am limitele mele si sper sa nu trec de ele. Furia se acumuleaza si incerc sa o inabus cat pot. Stiu, stiu, stiu ca nu e bine.....dar sa n-aud sfaturi in urmatoarele ore. Ma retrag aceste cateva ore si tac....inca putin.....tac....

mita pentru suflet

Acolo, exact acolo as vrea sa fiu. Sa las linistea sa macine hazardul, sa las vantul sa imprastie amintirile, sa las ce vrea sa fie lasat si sa iau ce vrea sa fie luat. Ma simt puternica si simt totusi cum lumea cade in jur. O las, n-are decat....e treaba ei. Eu imi iau lumea mea la subrat si pornes la drum. Pe drum, drum, merg fara probleme, de zburat nu mai pot caci nu mai am inger care sa-mi imprumute aripi, dar cand va trebui sa inot ce voi face? O sa mituiesc pestii. Le voi da derpt spaga cea mai frumoasa poveste de dragoste. Dar pestii astia sunt rai, caci ma vor duce prea repede la tarm si povestea se termina si ea la fel de repede. Atunci ce fac? Il cehem pe Imparatul Apelor. El ma va cuprinde in brate si ma va purta incet prin apele regatului sau. Va lasa fiecare molecula uda sa imi spele trupul si sufletul si imi va da voie sa ma si satur ca sa nu mi se faca sete din nou. Desi setea asta smaraldica pare ca este greu de potolit. Si-n drum spre celalat mal poate ma transform in sirena si ma voi lasa pescuita de o dragoste. 
..... si acolo, exact acolo imi doresc sa fiu, sa ajung, sa raman, sa iubesc..... dar ce, ii pasa cuiva de dorintele mele?! Nop. Viata este cat se poate de pustie. Sper numai sa se anime putin de tot, cat sa pot oferi tot ce am mai bun. In rest, pot trai si singura, cum fac si altii. Astept. Acum am timp mai mult decat toate apele marilor si oceanelor la un loc.

DEASUPRA LUMII

In timp ce lumea doarme in vesnica ei nepasare, eu caut cuvinte.....caut rabdare, saturatie de calmitate si exces de bunavointa. Ma plimb cu gandul pe strazile pustiite de intuneric si imi ascult pasii. Calc apasat in ritmul lumii, pasesc in ritmul meu, pasesc incet.....cu grija, sa nu trezesc vre-un sentiment. Aud doar pulsul sangelui ce trece mult prea rapid prin venele ce stau sa sara de sub pilea lucioasa de sudoare. In drumul meu gasesc un scaun. Ma asez sa-mi odihnesc palpabilul.....doar o secunda, caci nu am nevoie de mai mult. Pornesc din nou prin lume. Intru din intamplare pe o strada cu cateva felinare aprinse. Ma joc printre ele....alerg precum o fetita de 13 ani peste umbrele lumioase si zambesc. Incerc sa ajung la capadul stradutei dar nu reusesc. Merg si iar merg si tot nu-i vad capatul. Asta ma intristeaza. Oare de ce nu vrea sa isi arte limita? Cum se face ca pare interminabila si totusi nu este?! As vrea sa-i zic vre-o doua, dar nu pot sa-i zic. Nu am cu cine sa ma cert ca...."nu stiu"....asa cred, ca nu am. Mi se pare cam pustiu.... Si totusi, zaresc un leagan. Dau fuga si ma asez in el. Il las sa ma balanseze.....caci el ma leagana fara ca eu sa depun un efort. Si-l las asa....ca-mi plce, numai ca sper sa nu ma plictisesc. Nici nu vreau asta, dar nu se stie, oamenii se mai schimba.....unii fac lucruri din dorinta, altii din plictiseala, altii din pura intamplare. Imi place sa ma dau in leagan. In timpul balansului simt cum rochia de matase imi mangaie pulpele si coapsele. Aerul cald patrunde pe sub rochita pana la sani. Acum imi place si poate ramane asa.... mai ales ca din el pot sa vad intrega omenire...altfel. Poate si leaganului ii place si ma va pastra acolo....sa ma balanseze deasupra lumii ce doarme si se trezeste in vesnica ei nepasare....

La alegere...liniste sau...nu...

 

   Sunt oameni care ma cunosc dar nu  s-au convins....sunt oameni care nu ma cunosc si nu stiu, dar vor sa stie. Nu cer mult, cer doar liniste si siguranta. Altfel, normalul devine anormal in tot ce ma priveste. De regula, initiativele mele sunt pozitive si stabile. Ador sa obtin rezultate vizibile chiar daca pentru asta trebuie sa lucrez singura, in spatele scenei. Retragerile mele in umbra pentru "lucrul in liniste" se datoreaza caracterului meu impulsiv. Prefer sa evit neintelegerile prin retrageri subtile. Unii nu accepta, iar eu nu suport sa fiu ingradita si tin extrem de mult la libertatea mea de exprimare in toate formele ei posibile. Sentimentele mele sunt usor de starnit indiferent ca este vorba de dragoste sau ura. Nu de putine ori am aratat cat sunt de incapatanata, rebela si mai mult, am dat dovada de un spirit revolutionar, ba chiar dictatorial.  Asa ca uneori prefer singuratatea, constienta fiind ca pot face rau cu usurinta.          
        Spun asta pentru ca unii au facut cunostinta cu taifunul din mine, desi au fost avertizati.   Saracii ! Nu au stiut de unde a aparut, cand si cum a lovit si incotro s-a indreptat apoi.  Acest taifun se naste in clipele cand nu mai tin cont de consecinte....adica mi se rupe de toti!  Asta nu place nimanui, uneori nici mie, asa ca iata un sfat pentru cine vrea sa tina seama: "nu ma opriti din drumul meu ca nu puteti sa o faceti.... nu aveti cum si nici cu ce".
       Deci, eu voi merge oricum pe cararea mea...cararea aia de pe munte. Tintesc varful....voi fi acolo si da, voi scuipa de sus macar o singura data. Viata mea este ca un concurs. Treabuie sa-l castig indiferent de ce concurenti am langa mine. Spuneam ca-mi voi tatua un "2" pe spate. Acest "2" ii va ajuta pe cei ce intra in joc sa nu uite pe ce loc vor fi. Asa ca, bafta tuturor si mai ales mie! Ah, sa nu uit! Regulile jocului, le fac tot eu. Cine se baga??? 

in cautarea unui joc

.... ...... ....... e un joc
 .... .....e un joc
....e un joc......sigur e un joc. Oare cum se numeste acest joc? Si cine-s jucatorii? Oare cine este cel mai bun?
Vom vedea. Pana atunci imi voi tatua pe spate un "2"....sper sa iasa misto si sa placa tuturor celor ce-l vor privi.

si tu n'existais pas

Sunt singura, atat de singura incat imi aud gandurile. Singuratatea vine de sute de zile, ma inconjoara si ma amorteste... Stau la geam si sorb niste cafea dintr-o cana gri. Privesc autostrada ce se intinde in fata mea precum o vipera. Imi serpuieste privirea si ma lasa sa caut urme. Adulmec un miros, imi miros palma stanga in care s-a imprimat parfumul sec. Si apoi trag aer in piept, adanc si tot mai adanc. Aud cuvintele de insula pustie, aud soaptele grave ce imi cutremura simturile, aud pasii ce se indeparteaza si eu plang. Imi sarut palma stanga si-mi ating buzele usor. Respir adanc, apoi fumez. Las fumul sa-mi intre in ochi, sa mi-i inece in praful ce se duce si se intoarce mereu. Am stari confuze si mi-e frig. Ma uit in jur dar nu ma pot misca de langa geam. Suflu spre el si apoi il sterg cu vorbe. Ma cert, ma cert cu viata si incerc sa dau vina pe ea. O acuz ca nu face nimic pentru mine, dar oare eu fac ceva pentru viata mea? Nu, nu, nu.....nu fac pentru ca.....nu am argument.  Dar alt gand imi spune ca sunt fraiera, ca cer prea mult, ca nu merit ce cer, ca nu-s in stare sa duc daca am. Ei, tu viata, perversa ma iesti si ce incerci tu sa ma orbesti precum fumul tigarii. Ridic o mana ca si cum as cere ceva. Constat ca habar nu am ce vreau. Oricum, caut sa vreau ceva si cevaul ala trebuie sa fie gol, atat de gol incat sa se umple cu mine. Adun clipele, le strang langa mine pe toate, le las sa ma incalzeasca, sa ma atinga. Privesc inainte si este atat de mult iar timpul trece asa greu. Sunt zile si nopti de cand nu mi-am simtit degetele strivite. Acele nopti in care cuvintele plang ...
                                                                       
Cuprinsa de gandul ce varsa venin,
Dezbrac de pe mine haine de chin.
Eu caut cuvintele dulci si amare,
Îngân pentru tine o simpla chemare,
Te sorb, te doresc si tare as vrea
Sa fiu pentru o noapte dragostea ta.   
                                               
                                                                 si tu n'existais pas, je n'auras pas existe




*

Hai, curaj !!!

Ce faci cand te trezesti in plina viata ca si cum ai sta in fata unui nod de cai ferate? Incotro o apuci? Pe unde sa mergi ca sa nu deraiezi? Ce faci cand habar nu ai pe ce te mai axezi? Ce se intampla cad nu-ti mai poti duce la bun sfarsit planurile? Ce crezi ca ti se intampla cand iti bate inima mult prea tare? De ce ai uneori impresia ca te fastacesti ca un copil? Ce se intampla cand incerci sa renunti la obiceiurile tale rele, fara sa-ti impuna cineva ceva? Apar nopti albe? Apar ganduri ? Ai vrea sa spui ceva, dar nu poti? Gandul tau zboara doar la ceva  anume? Sa fie oare un sentiment sau o frustrare? Sa fie oare iubire sau pura imaginatie? Nu ai curaj sa spui? Te ascunzi in spatele unor cuvinte de genul: "cared ca...", "este o impresie sau o parere". Sa fim seriosi...defapt vrei sa  iubesti si nu o spui. Sau nu o spui pentru ca nu e voie?  Si daca nu e voie, ce? Te poate opri cineva? Dar oare vrea sa te opreasca? .....e iubirea.... Ce frumos!!! 
Iubesti si gata daca ai ce iubi, daca nu, rabzi. Indiferent cand vine acest sentiment, te face sa traiesti la superlativ fiecare clipa
Cei ce iubesc, cunosc raspunsul la toate aceste intrebari.


 un sarut pentru ce iubesc...