Plang

Doamne, iti multumesc pentru ca-mi mai dai lacrimi cu care sa plang ca daca mi-ar seca izvorul cum as mai plange? Da-mi Doamne nesecatuirea lacrimilor pentru tot restul vietii caci sigur voi plange mereu. Voi plange de dor, de prea mult dor, dar voi plange si de ciuda, de mila mea cat o voi mai avea, voi plange ce voi pierde dar si ce am pierdut, voi uda cu lacrimi cuvintele lasate amintire. Plang si-mi ling ranile, ador sarea din fiecare lacrima si vreau sa plang atunci cand imi vine s-o fac. Plang pentru negasirea mea undeva, in ceva sau pentru cineva. Of Doamne, si nici oful sa nu mi-l iei caci mi-e bine cu el. De singuratate, in lumea asta, imi tiuie urechile, uneori imi aud gandurile si ofurile. Sa nu te superi Doamne ca-ti cer asa multe.

foame de rautate

Se spune ca lumea s-a inrait si poate ca este adevarat. Personal incerc sa ma agat de un alt adevar, acela ca oamenii sunt stresati, suparati, agitati,...ati...dar cu toate acestea nu fac rau samenilor lor.Dar, intotdeauna exista un dar; incerc sa sa nu cataloghez oamenii caci daca as face-o pentru mine s-ar termina lumea. Totusi, nici nu pot ramane indiferenta la faptul ca un tanar rage ca un leu la o batranica. Veneam de la munca, m-am urcat in autobuz si m-am asezat pe un scaun in spatele masinii. De acolo puteam vedea aproape toti "vecinii" de calatorie. Aveam chef sa sa le studiez fetele si expresiile. Hop, se urca doi controlori, unul burticos si celalalt un tip oaches cu un ten masliniu si parul facut cu muuuult gel. "Biletele si abonamentele la control!" zise oachesul. Scot biletul si astept sa vina, sa-i vada gaurile facute de compostor apoi sa-l rupa.  Numai ca n-avea sa mai vina la mine, pentru ca prinsese o batrana calatorind pe moca. Doamne si ce s-a mai infuriat oachesul pe ea si cate i-a mai zis... "Iti dau amenda mamaie ca asa v-ati invatat sa mergeti, fara bilet, pe moca. Da ce, ti-ai luat autobuz?Te crezi pe camp?" Initial am crezut ca o va lasa in pace pe biata batranica dar m-am inselat. Femeia de la tara, da sa ia traista ponosita si sa se duca la usa de coborare. Controlorul s-a pus in fata ei. "Unde crezi ca te duci? Iti dau amenda, n-auzi? 20 de lei acu pe loc." Avea pe el o foame de rautate de nu-mi puteam imagina. Scot repede portofelul si caut un bilet. Gasesc unul, sar de pe scaun si cu el ridicat in mana ma duc la dement si-i zic: "Uitati, va dau eu un bilet pentru doamna.". Dau sa mai zic ceva si asta ma intrerupe gesticuland: "Auzi, tu sa nu te bagi, ca bosorogii astia asa s-au invatat. Ii dau amenda!" Cand am vazut ca nu-l potolesc pe oachesul urlator si mai ales ca nu o pot scapa pe doamna bunica din ghearele istericului, m-am apopiat de el si privindu-l fix in ochi i-am zis: "Bai nenea controlorule, iei biletul ca asa zic io. Nu ma face sa-mi prapadesc creditul de la telefon ca te-ai dus. Si data viitoare sa faci pe istericul cu tiganii care stau la suteala in autobuz si la care nici nu indraznesti sa te uiti. Ce ma, vrei sa-ti faci norma la amenzi si o linsezi pe femeia asta? Te-ai gandit ca poate n-ar pensie?" Si imediat dupa mine au sarit si ceilalti calatori acuzand comportamentul controlorului de bilete si mai ales abonamente. Istericul s-a retras bombanind, iar eu am luat-o de mana pe bunica si am ajutat-o sa se aseze din nou pe scaun. S-a uitat la mine. Avea o privire speriata si ochii inlacrimati. Nu mi-a dat drumul de la mana. Mi-a zis ca coboara la gara si ca venise la copii in vizita sa le aduca ceva de la tara. : "Mi-a dat norumea bilet da nu-l mai gasii maica si-acu eu ce sa fac?!" Femeia mi-a multumit inainte sa coboare, eu mi-am continuat drumul. Acea batranica mi-amintise de bunica mea care nu mai este si de care mi-e tare dor, iar dementul de controlor mi-a cam schimbat parerea asupra oamenilor din jur si m-a facut sa cred macar pentru o clipa ca oamenii au in ei foame de rautate. Dar nah, cand s-a impartit bunul simt nu au fost toti oamenii prezenti. Unii erau ocupati cu datul amenzilor pentru calatorii clandestine. Am uitat sa-l intreb pe controlor daca el isi va lua bilet pentru a merge in Rai cand ii va veni randul...sau poate merge pe moca.

vanzarea

...si stau si ma gandesc de ce nu pot zice nimic, sau daca zic, nu zic bine, pentru ca nu impresionez. Caut acel beneficiu, despre care vorbesc psihologii. Am senzatia ca m-am vandut, precum o vita in targ si n-am avut macar un stapan care sa incaseze banii pe mine.M-o fi luat la kil sau la bucata? Si eu, beneficiul meu? Si stau si ma gandesc...

scrum

Stau la masa, singura la o masa din sticla. Parca as fi pe apa. Privesc in gol si ma pierd in ganduri. Am o tigara intre degete si ma uit la ea cum devine scrum. Infiorator. Plec putin in urma si ma gandesc ce dracu am ales pentru mine, ce am facut pentru mine, ce mi-am adus bun. Aproape nimic. De ani buni zac intr-o nestire si accept sfoara ce ma leaga de maini si de picioare, traiesc in lumea altora in care banii, muntii de bani se duc pe curve, masini de lux si manele. Nu sunt impotriva acestor lucruri, dar eu m-am plictisit si vreau ceva pentru mine. Fac gaura in scrum cu chistocul de tigara, precum as trage cu mainile pamntul din jurul unei plante ce nu poate iesi dintre bolovani. Incerc sa ma eliberez macar in interior, asa ca sorb o gura de cafea...bleah, nu-mi place, s-a dus amaraciunea aia placuta, e prea dulce si-mi face greata. Imi vine sa tip, sa urlu, sa scot fiara salbatica din mine, ca poate daca o scot reusesc sa fac ordine in jurul meu. Brusc ma gandesc la gustul portocalelor, care oricum nu-mi plac, dar mi-aduc aminte cat am tanjit dupa ele in regimul ceausist. Cumva vreau sa mai fiu copil??? Imi place parfumul lor, dar gustul acela acru ma face sa nu mai vreau nici macar sa fiu copil. Ce vreau sa fiu? Ce vreau? Nu mi-e bine si as face ceva!!! Nu ma regasesc in nimic. Ba da, dar putinul acela ce-mi face bine, se va rupe. O sa tanjesc dupa amaraciunea acestui bine. Si atunci ce voi face? Voi sta la geamul din sufragerie si voi privi la autostrada din fata mea. A naibii autostrada, de ce o fi asa de lunga? Aprind o noua tigara si trag din ea sa-i simt amarul. Si asta este ceva ce-mi place....amarul. Ma cert in gand si scot limba la mine, ma balacaresc cat pot de mult. Offf, oare de ce eu vreau ceva si altii din jurul meu vor altceva? Am tot incercat sa rabd, dar explozia este atat de aproape. Nu mai suport banii, nu mai suport preamarirea prostiei unora din jur. Doamne, nu ma lasa, ai grija la pasii pe care ii fac, arata-mi Tu calea pe care sa merg, copacul sub umbra caruia sa ma odihnesc, apa cea buna din care sa beau si sa ma satur, ai grija Doamne sa-mi scoti in cale un drum neasfaltat ca-mi place sa am talpile goale si sa simt pamantul. Lasa-mi iubirea cea amara, ca sa ma acopar cu ea si pune-mi in loc de perna o mana creatoare si riduri de frunte pe care sa le sarut in vis.

zidul - dorinte nebune II

VIS:"Stropii de ploaie ii udau fata, dar ea nici nu baga de seama. Se gandea la zidul ei. Vroia sa scurteze drumul pana la el. Nu avea cum. Dorinta de a fi din nou inauntrul lui o facea sa creada ca norii de ploaie se transformau in raze de soare. Nu a trecut mult si trupul ei se afla cu suflet cu tot, in zid. S-a apropiat timida si s-a lipit din nou de el. Il simtea pe el si ii simtea puterea. Isi imagina ca zidul ei ar putea prinde viata , ar fi ceva uman si i-ar creste maini cu care sa o cuprinda si sa o tina strans lipita de el. Si a stat asa o bucata de vreme pana cand imaginatia ei a prins viata. Dorinta ei fusese prea mare ca sa nu-i fie indeplinita. Un fulger i-a strapuns sufletul si-un glas interior striga din rasputeri fericirea pe care o traia. Se oprise din a respira de teama ca nu aude suficient pasiunea si dragostea zidului ei. Ii simtea fiecare rasuflare iar parfumul lui devenise parfumul ei. Ea scoase un sunet de durere placuta, de dulce-amar... A gemut prelung la prima miscare a zidului care a facut-o sa-l simta pana in maduva oaselor. Traia fiecare atingere atat de intens, atat de profund, visul nu mai era vis ci devenise real...era in bratele zidului si nimic nu mai conta. Lacrimile ce-i curgeau prin vene au stat in loc macar o clipa pentru a impartasi bucuria stapanei lor. Si ea, i-a soptit in gand cat de mult il iubeste pe el, pe zidul ei..."

zidul - dorinte nebune I

VIS:'''Era dimineata si soarele-i zambea placut. Ea il vazu dar isi cauta de treaba in continuare. Avea o incarcatura in suflet si culmea, era una ce-i facea bine desi abia mai putea merge din cauza greutatii. Cu pasi marunti se indrepta spre ceea ce facea in fiecare zi, numai ca inima ei cerea sa mearga la "zid". Acel zid care-i iesise in cale pentru a-i arata ca poate trai si simti lucruri la care doar visase. Mergea grabita si asculta pocnetul tocurilor de la pantofi. O relaxa. In scurt timp s-a trezit in fata zidului si fara sa se gandeasca prea mult, s-a repezit in interiorul lui. De cum a intrat a tras aer adanc in piept. Ii fusese dor de acel miros. Atat de dor incat vroia sa creeze un parfum cu mirosul zidului. Isi trecu degetele peste asprimea zidului caci vroia sa-l simta. Apoi l-a vrut mai aproape, mult mai aproape si el a lasta-o. Carnea ei tremura si avea senzatia ca prin vene ii curg lacrimi de fericire. Si n-a stiut ce sa faca, si intr-un final a cuprins-o o stare de dorinta de ceva.....ceva ce nici ea nu stia ce. Si si-a lipit trupul de zid si a ramas lipita acolo. O inspaimanta caldura lui dar nu suficient cat sa plece de langa el. Si pentru ca si inspaimantarea ii facea bine s-a lipit si mai mult. A stat acolo pana cand coapsele au inceput sa i se incalzeasca. Avea impresia ca zidul a cuprins-o si nu-i mai da voie sa se miste. Exact asta isi dorea, dar cand a facut un pas inapoi si-a dat seama ca poate sa faca ce vrea. Trist. Putea sa plece sau sa stea. Ea dorea sa ramana, probabil ca si zidul ei la fel. In clipa urmatoare si-a lipit buzele de el si i-a soptit ceva si-un tremur aspru i-a zguduit toate incheieturile. S-a cutremurat pana cand o umezeala fierbinte a cuprins-o incalzindu-i trupul. Fusese pentru prima data cand constientiza ca nu-si cunoaste trupul. Acum ea era moale si primea caldura din zid prin fiecare por. Starea in care se afla ii placea prea mult ca sa renunte la ea. Vroia sa danseze dar un zgomot din exterior a speriat-o. A privit in jur si a stiut ca e momentul sa plece. Poate ca nu era, dar a trebuit sa o faca. A sarutat zidul si l-a mai mirosit inca odata. Se indeparta grabita, grabita spre nimic. Gandurile ii erau la zidul ei si a vrut sa se intoarca la el, dar n-a facut-o. In nimicul in care ajunsese era intuneric si a adormit. In visul ei, a indraznit sa-i spuna zidului "TE IUBESC!". In visul ei, zidul nu putea intra si nici nu putea sa afle ca ea il iubeste. In visul ei, nu putea fi oprita de la iubire, o cautase atat de mult..."""

zidul - dorinte nebune

Ea s-a trezit cand deja mana ii era lipita de zid. Un zid imens in care nu putea sa intre dacat putin. I se paruse greu la inceput, dar greul ii fusese indus.De mult vroia sa atinga ceva si pentru ca zidul i-a iesit in cale, ea l-a atins. Si a incercat sa-si plimbe mana in zid, ca intr-o ceata...pipaia, umbla orbeste. De teama sa nu strice ceva, i-a cerut voie zidului sa intre, sa vada mai mult. Si a poftit. A poftit mult de tot si s-a infruptat din intelepciunea zidului pana cand nu a mai inteles nimic. In lumea lui cea rece, ea isi gasea linistea, prindea putere si curaj, vroia sa stea si sa plece in acelasi timp. Zidul a tacut si a lasat-o sa-l cerceteze...oricum ea nu intelegea nimic. Si intr-un colt crapat s-a ivit o raza de lumina. Prin colt putea sa iasa afara, sa vada lumea, dar ei nu-i trebuia. Vroia acolo, in zid, caci abia intrase si nu apucase sa-si tarasca degetele peste asprimea lui.  Ii placea mult mirosul din interior si a incercat sa guste putin din amarul zidului. I-a placut si asta a speriat-o. A dat sa fuga, dar s-a porit sa-si lase semn de revenire. Ar fi vrut ca inainte de plecare sa-i dea zidului un sarut rece, dar s-a gandit ca poate il ingheata si ca razbunare nu o va mai primi in el. L-a mai atins odata, EL a ramas, EA a plecat.

interior

cat am trait, n-a fost de-ajuns
sa mi se lase un raspuns,
in suflet pietre mi s-au pus
si mult am plans.

cat am trait eu am cerut
macar putin, cu imprumut
si nu mi-a dat ce eu am vrut
doar un sarut.

cat am trait am cautat,
am socotit, am cercetat
dar n-am primit ce eu am dat
si am plecat.

si de acum ca voi pleca,
sa fiu doar eu in lumea mea,
pe ochii mei voi aseza
numai o stea.

In lut

Socot ca cel mai placut la atingere este lutul. Din lut se pot face multe, dar din ce este el facut? Din apa si pamant. Eu sunt pamantul apei si apa ma poate acoperi, ma patrunde, ma inunda, ma ia in brate, ma sufoca. Pamantul tace, apa sopteste...e vis. Un vis in care vreau sa fiu...un vis placut, un vis in care simt caldura a tot ce doresc. In visul asta pot sa evoluez, sa urc si sa cobor, sa zbor sau sa imi frang aripile, sa uit sau sa nu iert, sa mor cand am timp, sa iubesc daca pot, sa doresc daca vreau, sa cer si sa primesc dar sa nu dau. Eu sunt pamantul apei si vreau sa ma scufund. Astept sa cad in valuri si-apoi sa zac pe fundul apei, caci numai asa voi simti ca e cu mine.