zidul - dorinte nebune

Ea s-a trezit cand deja mana ii era lipita de zid. Un zid imens in care nu putea sa intre dacat putin. I se paruse greu la inceput, dar greul ii fusese indus.De mult vroia sa atinga ceva si pentru ca zidul i-a iesit in cale, ea l-a atins. Si a incercat sa-si plimbe mana in zid, ca intr-o ceata...pipaia, umbla orbeste. De teama sa nu strice ceva, i-a cerut voie zidului sa intre, sa vada mai mult. Si a poftit. A poftit mult de tot si s-a infruptat din intelepciunea zidului pana cand nu a mai inteles nimic. In lumea lui cea rece, ea isi gasea linistea, prindea putere si curaj, vroia sa stea si sa plece in acelasi timp. Zidul a tacut si a lasat-o sa-l cerceteze...oricum ea nu intelegea nimic. Si intr-un colt crapat s-a ivit o raza de lumina. Prin colt putea sa iasa afara, sa vada lumea, dar ei nu-i trebuia. Vroia acolo, in zid, caci abia intrase si nu apucase sa-si tarasca degetele peste asprimea lui.  Ii placea mult mirosul din interior si a incercat sa guste putin din amarul zidului. I-a placut si asta a speriat-o. A dat sa fuga, dar s-a porit sa-si lase semn de revenire. Ar fi vrut ca inainte de plecare sa-i dea zidului un sarut rece, dar s-a gandit ca poate il ingheata si ca razbunare nu o va mai primi in el. L-a mai atins odata, EL a ramas, EA a plecat.