În toi de vară cam toată lumea pleacă în vacanţă,
care pe unde are chef. Aşa că, ne-am hotărât şi noi să plecăm….ca tot omul. Zis şi făcut! Pregătirea bagajelor, pregătirea şi
preschimbarea paşapoartelor (un coşmar) cumpărături de loţiuni şi costume de
baie etc, etc. Uşor, uşor, s-a apropiat ziua cea mare.
Soţul meu şi prietenii noştri, au vrut să călătorim cu maşina şi să evităm anul
acesta zborul cu avionul. No fost bai, ţinând cont de faptul că urma să admirăm
nişte peisaje jos palaria. Ne-am îmbarcat în maşină şi am pornit la drum. Am
oprit în Giurgiu să schimbăm nişte bani. Cu buletinul în mână şi cu ceva lei,
soţul meu a intrat în casa de schimb valutar. Nu a stat mult. S-a întors la
maşină şi am plecat. Următoarea oprire a fost la o staţie peco. Am zis să facem
plinul maşinii în România şi să nu mai oprim în Bulgaria. Din senin, îi spun
să scoată buletinul, pentru că trebuie să-l prezentăm la vamă. El scoate
portofelul, şi nu găseşte buletinul, se dibuie pe la buzunare, se uită prin maşină, pe lângă maşină, pe sub maşină…..nimic. Nici urmă de
buletin. Ne-am întors la casa de schimb valutar. Intru eu şi privind milos mă adresez doamnei din spatele ghişeului : « ştiţi, soţul meu a fost
aici, a schimbat nişte bani şi a uitat buletinul. » Afisez un zambet şi cu
ochii tintiţi la femeie, întind mâna catre geamul ghişeului. Femeia îmi zâmbeşte şi-mi zice:« Îmi pare rău, dar
astăzi nu am găsit nici buletine, nici pasapoarte pe tejghea. Sunt mulţi uituci. Dacă îl găseam, îl puneam în geam şi îl
vedeaţi » Am pufnit de nervi şi de nedumerire. În mintea mea nu era decât o întrebare « Unde
dracu o fi buletinul?!» Nu era problemă de trecut prin toate vămile, căci aveam
la noi paşapoartele. Ies bombănind şi ma îndrept către maşină « Dragul meu, hai din nou la peco. Poate ţi-a
scăpat din buzunar când ai scos banii ca să plăteşti combustibilul » Intru în staţia peco, aceeaşi poveste : « Vă rog să-mi spuneţi, aţi găsit
un bulletin ? Da’ poate i-a scăpat din buzunar şi e sub tejghea. Da’
poate o fi sub lada de îngheţată din mijlocul încăperii. Da’ poate o fi….» şi n-a
fost. A tras fătuca aia toate tejghelele ca să văd eu clar că nu e buletinul.
Ne-am resemnat şi am plecat către ceea ce ne doream, vacanţa şi relaxare, lăsând buletinul in voia Domnului. Am
traversat Bulgaria, am intrat în Turcia şi la scurt timp sună telefonul
soţului. Era o cunoştinţă. Nu i-a răspuns. Sună un amic. Nu-i răspunde. Sună altul. Nu-i răspunde nici lui . Apoi soţul meu cade pe gânduri şi zice :
« Ce s-o fi întâmplat a de mă sună toţi ?! » La următorul apel, răspunde hotărât :
-
Alo !
-
Băăăăăă, ţi-ai pierdut buletinu ‘ !
-
Da’ de unde ştii tu, mă ?
-
Pai am văzut pe facebook. Este distribuit acolo.
-
(un hohot de ras) Cum dracu mă, pe facebook ?
-
Da mă, buletinul tău e la Poliţia Comunitară din Giurgiu.
L-a găsit un taximetrist şi l-a dus la ăia din Giurgiu. Să te duci dracu să-l
iei.
-
Bine ! Dă-mi un număr de telefon să sun la ei. Eu acum, sunt în vacanţă.
Sună soţul meu la Poliţia
Giurgiu….aia comunitară.
-Poliţia Comunitara !
-Buna ziua ! Am şi eu o mică problemă.
-Spuneţi!
-Mi-am pierdut buletinul şi am înţeles
că cineva l-a adus la dvs.
-Aaaaaa, daaaaa. Păi să veniţi
să-l luaţi.
-Stiţi eu am ieşit din ţară.
Mă întorc
abia săptămâna viitoare şi îl iau atunci.
-Este bine că aţi sunat! Noi vă aşteptăm
să veniţi când puteţi.
Eeeeee şi cu deznodământul poveştii buletinului la pachet, ne văzurăm noi
liniştiţi de vacanţă, uitând de nervii făcuţi de o bucată de carton
plastificat.
După zilele minunate de stat la
soare, bălăceală şi răsfăţ culinar, a venit vremea să ne întoarcem acasă. Am
ajuns din nou la Giurgiu. Erau cam două ceasuri trecute după miezul nopţii.
Oprirăm repejor şi nerăbdători, la Poliţia Comunitară. Coborî soţul meu din
maşină, uracă vioi cele câteva trepte ale instiţutiei şi bătu la uşă printre nişte zăbrele (puse peste uşă). Nu a deschis nimeni. Înăuntru, beznă. Se uită el mai
bine şi văzu o hârtie lipită pe uşă, pe care era scris: « Pentru
probleme poliţieneşti, sunaţi la nr de tel…… ».
Scoate telefonul din buzunar,
tastează numărul şi îi răspunde cineva :
-Da !
-Buna seara ! Vă deranjez în
legătură cu un buletin pe care l-am pierdut săptămâna trecută, aici în Giurgiu.
-Aaaaaa, ştiu ! Veniţi mâine
dimineaţă.
-Mi s-a spus că pot veni oricând să-mi iau buletinul. Chiar acum sunt în faţa sediului, dar este încuiat. De ce să aştept până mâine? Vin de la peste 1500 de km şi
vreau să ajung acasă. Nu am cum să rămân în Giurgiu până mâine dimineaţă.
-Înţeleg ce spuneţi, dar nu mai este nimeni la ora asta ca să vă dea buletinul.
-Adică este închis la poliţie ? Aaaaaa…. inţeleg.... S-a terminat programul?
Doamneeee, să leşin de râs când am auzit. Cum dracu mă, nu mai este
nimeni la poliţie !
Da’ unde este orarul de pe uşa, dacă este pe
aşa?! Da’ cui mă adresez dacă păţesc ceva ? Dar cum fac daca am "o problemă poliţienească"....o rezolv mâine?! Dacă şi la poliţie se închide, înseamna că ne putem sinucide cu toţii sau putem să ne mutăm în altă ţara (eu aleg Turcia) Soţul meu se opreşe din făcut mişto la telefon pt că primeşte o informaţie preţioasă de la persoana cu care discuta :
« Aşteptaţi puţin şi vă sun eu în 10 minute »
Îmi vine bărbatul la maşină şi în mai puţin de 10
min auzim un nino-nino şi vedem cum parchează lânagă noi o maşină a Poliţiei Rutiere.
Nici nu au apucat poliţiştii să deschidă bine geamul maşinii, că s-a produs un
miracol. S-a deschis uşa de la Poliţia Comunitară ….şi surpriză! În uşă, apare o madamă, trecută de 40
de ani. Coboară graţioasă pe scări şi îşi aşează părul cu degetele….probabil se
relaxase cam mult în tura de noapte. Domnii poliţişti din maşina de la rutieră, i-au găsit rapid o
scuză colegei lor de la comunitari : « Ştiţi, este femeie....este mai precaută.... este singură în tura de noapte » Pe bune ?! Eu aş fi spus că persoana in fapt, este incompetentă. Adică noi ce să înţelegem, că madama
se încuie în post cu lacate şi zăvoare de plumb ca nu cumva să intre hoţii
peste ea şi să-i fure pixul şi carnetul de notiţe din dotare? Nuuuuu!
Noi nu am inţeles asta. Noi am înţeles că madama, imediat după ce a încheiat convorbirea
cu soţul meu, a sunat la colegii de la rutieră, iar discutia a decurs aproximativ aşa :
-Alo, poliţia ?
-Da, aici poliţia !
-De la poliţie vă sun….aia comunitară....ştiţi voi....colega.
-Da colega !
-Măi colegu’ e unu’ la uşă şi îmi este frică să-i
deschid. Şi-a pierdut buletinu’ şi-l vrea acu’ la ora asta. Omul e insistent, înţelegi? Ce fac?
-Păi dăi-l !
-Măăăăăi băieţi, măi ! Nu deschid eu uşa! Dacă mă trage curentul? Şi afară e întuneric, mi-e frica!
Eh…. Şi presupunerea mea ar putea continua, dar mă opresc şi vin cu nişte întrebări şi cu un sfat pentru madama comunitară : măi doamna poliţist, care
eşti tu poliţist, de ce te-ai făcut bre poliţist ? De ce nu te-ai făcut
prinţesă sau zână în poveşti ? Păi matale crezi că soţul meu a pierdut
buletinul pentru că a vrut ? S-a întâmplat, bre, s-a întâmplat!...iar dacă tu eşti la serviciu, fă-ţi dracu serviciul, că eşti plătită pentru asta! Păi tu eşti nebună şi vrei să stăm în faţa
uşii tale de la serviciu o noapte întreagă ? Păi tu vrei să te păzaescă cetăţeanul pe tine cât stai tu la « muncă » ? Tantiii, du-te bre acasă şi lasă pe altul
care chiar este capabil să facă meseria asta. Dacă tu « poliţia »,
suni să vină poliţia, doar ca să ai curaj să deschizi o uşă, e clar că-n
Giurgiu se trăieşte ca-n codru, dar şi mai clar este ca matale te sperii şi de
pixul din dotare. După cum sunt rezolvate "problemele poliţieneşi", cât de curând, statul Român, va trebui să achiziţioneze pentru madam şi nişte chiloţi de tablă. Vaaaai ce rea sunt!
