Vis: "" Soarele clipea destul de puternic, desi octombrie isi arata forta tomnatica. Ea isi certa picioarele ca nu mergeau mai repede....sa ajunga sa-si vada zidul. Si l-a vazut. Era el, acelasi zid dar cu o sclipire care nu se mai vazuse vreodata. O improsca cu raze de soare, cu sidef de aur, cu parfum din flori de camp, o imbata cu vin vechi si o facea din nou sa uite sa respire. Frumusetea griului lui era de vis, iar ea simtea ca ochii i se transforma in diamante negre. Cu teama il atinse usor. Il atinse cu buzele ei arse de atata dorinta. Ar fi vrut sa il roage sa isi mai scoata putin bratele dintre bolovani, bratele acelea vanjoase cu care el o cuprinde, o strange , o poarta si o aseaza pe piept. Ar fi vrut sa se sfartece ca sa-i arate zidului cat de dor ii fusese de el. Vroia sa tipe, sa strige cat putea de tare, ca trupul ei simtea vibratii profunde. Fericirea capatase nuante crude si miresme amare. Ii placea, o facea sa tresalte sa isi simta venele pulsand. Framantarile ce veneau din exteriorul zidului se auzeau din ce in ce mai tare. Trebuia sa plece. In timp ce se indeparta il privea pe el, pe zidul ei. Ochii ii nasteau diamante negre dar marunte care se rostogoleau de-a valma pe obraji. ""
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu