O piesa de teatru, o piesa ieftina, fara valoare. In rolul principal, EU. Actorii din jur ma privesc la fel ca spadasinii si astepta sa ma injunghie, sa-mi vada culoarea sangelui care nu este ca al lor. Eu, le fac jocul si-i las sa ma vaneze, iar eu ma las vanata. Ai dracului de fraieri, cu ce s-or alege? Cu ce ma, cu ce? Le-as da mintea mea pentru o ora, numai asa, ca sa vada in ce vartej traiesc si-apoi sa-i scot eu din ameteala si sa-i readuc in lumea lor plina de curve, curve care nu-i intrec pentru ca ei sunt mai curvi decat lumea in care traiesc ei. Si piesa continua si continua, dar nu la nesfarsit. Ca orice piesa, fie ea si ieftina, de proasta calitate, va avea un final. Finalul il fac eu spre deliciul celor ce-l asteapta. Si-mi vor darui aplauze pe care nu le voi auzi chiar daca ei sunt multi. Dar....ei nu stiu ca EU am o continuare si ca defapt abia astept finalul. Fara acest final, nu pot evolua, nu am cum, caci fara aripi nu poti zbura.
.... si joc un rol, rolul pe care ei il asteptau. La final, pana sa cada cortina, cineva imi infige o maceta in spate si ma loveste miseleste. Asa si? Si ce daca, nu-mi pasa, caci ma voi intoarce si o voi lua de la capat. Acum lucrez la o piesa, o piesa de teatru a mea, in care nu am nevoie de actori. Voi juca rolul vietii mele punct Si inceputul piesei va fi facut cu aplauzele mele pentru ei. Sssst, liniste....se ridica cortina....
