VIS: ""Sunt multe clipe in care ea se minte si stie ca o face doar de dragul de a se salva intr-o zi. Carnea din piept ce se numeste inima ii salta mai tare ca niciodata si da sa iasa, sa fuga, sa pocneasca. Cu lanturi de otel de i-ar fi prinse picioarele, ea tot ar merge, cu funiile corabiilor de ar avea mainile legate, ea tot ar intinde bratele, orbita sau muta de ar fi, ea tot l-ar cauta sa-i sopteasca amarul cuvintelor. E zidul ei si nimeni sau nimic nu o poate opri sa-l vrea, sa-l doreasca, sa-l iubeasca. Topita de focul roscat, inghetata de atingerile lui reci, ea se cutremura la fiecare cuvant pe care il aude, la fiecare semnal trimis catre ea. Din Luna si din Soare vin tavalug, scuze de deranj, doar de dragul de a auzi sau a vedea macar putin. In timpul visului, ea auzise ceva, i se spusese cava. O bucurase prea mult, desi nu avea voie sa auda. Incerca sa se minta si sa isi spuna in gand ca nu este adevarat ce aude si ca totul este doar un vis. Ea isi trecu degetele prin par asa cum i-ar fi facut zidul, si-a muscat buzele de dorul lui, a inchis ochii strans si in clipa urmatoare a simtit o zvacnire puternica in trupul ei. Simtea ca inca o zi este prea mult pentru ea. Secundele, minutele, orele, zilele, nu mai incapeau in timp, era prea mult si asta o facea sa sufere cumplit. Nici nu stia daca zidul o dorea mai mult timp aproape de el. Stia insa ca ea il dorea cu intensitati colosale...ca tanjea dupa o noapte a ei, ca poftea la stele pline cu Soare, ca vroia raze de Luna si dragoste udata cu vin sangeriu. Se intreba neincetat daca asa o fi dragostea sau daca nu, atunci cum se numeste ce simte? Ea s-a trezit din vis. Acum este trista si respira din ce in ce mai greu. Lacrimile ii curg necontrolat de fiecare data cand vine seara, caci pentru ea mai trece inca o zi iar timpul ii devine dusman.""
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu