Drumul spre fericire sau drumul spre iluzie?

Exista un pom minunat. E pom, e mar...si el nu are stapan, este al tuturor si al nimanui, al umanilor, al cerului, al pasarilor si al soarelui, al serpilor si-al furtunilor. De ingijirea lui se ocupa Dumnezeu facandu-l sa fie cel mai minunat pom roditor de pe pamant. ... Merele lui sunt miraculoase, sunt unice. Marul asta creste in mijlocul desertului si pentru ca este minunat el are roade permanent. Toti oamenii au aflat de acest mar si au vrut sa mearga sa culeaga fructele lui miraculoase si unice. Multi dintre ei s-au poticnit la intrarea in desert, altii au vrut cu orice pret sa ajunga la marul minunat luptand pana la moarte cu nisipurile fierbinti si miscatoare, altii au fost ucisi de serpi, de soarele fierbinte si de furtuni. Foarte putini au fost cei care au reusit sa ajunga cu adevarat sa culeaga merele miraculoase. Oare cum au reusit? Oare de ce nu exista marturisiri despre frumusetea pomului si despre gustul unic al merelor? Oare a fost doar rodul imaginatiei oamenilor? Si totusi marul exista, desertul exista, tot asa cum exista drumul spre fericire. Cei ce vor reusi sa culeaga merele unice, vor reusi sa strabata intreg drumul spre fericire. Poate ca fericirea exista, dar nu cumva drumul catre fericire este rupt in bucati mai mari sau mai mici, dar fara punti de legatura intre ele ? Sau, drumul exista, iar fericirea este a tuturor si atunci fiecare primeste doar cate o frimitura... Nu cumva, noua umanilor, ni se arata ori drumul fara sfarsit catre fericire, ori fericirea catre care nu exista un drum intreg?

infarct sentimental

Doamne, s-a lasat noaptea si ma intreb daca esti aici? Mie imi vine sa fug, sa alerg pana cand imi crapa talpile. Iti scriu niste ganduri, poate le citesti cand te trezesti. Desi esti Dumnezeu, stiu ca si Tu ai nevoie de odihna si mai stiu ca eu sunt obositoare. Probabil acum motai pe Tronul tau Imparatesc si tragi cu coada ochiului la mine. Zmbesti si te faci ca dormi. Zmbesti pentru ca te-ai saturat de povestea mea, aia infinita. As vrea sa-mi spui totusi,  ce a fost asta? Un freamat? O palma? O adiere? O clipa de neuitat? Un vis care a prins viata? Stau incremenita si privesc in gol la fumul tigarii din care nu pot sa mai trag. M-as dorga......cu iubire, dar venele mele sunt expirate, la fel ca ambalajul. Imi vine sa rad. E o refulare. Tu ma cunosti....stii ca asa fac eu. Cand trebuie sa plag, eu rad si in loc sa rad , plang. Poate te induri si-mi spui de ce mi-ai inaripat visul, de ce nu l-ai lasat sa fie doar vis. Ce ai vrut sa-mi arati? Ca nu merit? Ca nu pot sa duc ce tot cer mereu? Ca e prea mult pentru mine? Doamne, nu ma certa,  stiu ca sunt o pacatoasa, ca ma agat precum maracinele , dar fa ceva cu mine.....orice. Am incredre ca vei face ce trebuie. Noapte buna, Doamne si nu te mai preface ca dormi.....stiu ca esti aici! Ah, si sa nu uit, ajuta-ma sa ma ridic, eu tocmai am cazut..... 

bucuria de a putea plange

Am descoperit ca inca mai am lacrimi. Ma bucur ca am.....asa imi pot plange marele cretinism care zace in mine. O mai mare dobitoaca decat mine nu exista pe lume asta. Trebuie sa pornesc startul pentru distrugerea oricarui fel de sentiment care se naste, trebuie sa o fac rapid, fara sa ma gandesc la nimic. Trebuie sa ma pietrific, sa devin imuna, asa fiu cum am fost mereu. 

Dar tu cine eşti???

Noaptea trecută am avut un vis ciudat. Eram în faţa unui bărbat care îmi punea întrebări. În vis ma puteam vedea doar pe mine....pe el îl vedeam doar din spate.El îmi punea doar întrebari, părea a fi un interogatoriu.
-Îţi place că esti femeie?
-Nu cred. În copilărie mi-am dorit să fiu băiat. Făceam eforturi imense pentru a-mi răni coatele şi genunchii. Am înteles ca eforturile mele sunt în zadar când bunica mi-a pus spirt pe rană şi mi-a umplut coatele şi genunchii de bandaje.
-Nu mi-ai răspuns la întrebare.
-E o chestiune forţată. Îmi place doar pentru că pot să port portjartiere, chiloţi de dantelă şi pantofi cu toc.
-Cum te-ai vedea ca bărbat?
-Exact ca acum, dar cu alte organe genitale şi fără danteluri, tocuri şi ruj.
-Te simti puternică?
-Fizic da. Mut mobila, desfund chiuveta, schimb becurile, dau găuri în pereţi,....
-Opreste-te! În ce fel te mai simţi puternică?
-Uneori păcătuiesc şi mă joc cu mintea oamenilor.
-Cerzi că e un păcat?
-Cred, dar aşa incerc să aflu ce cred ei cu adevarat despre mine.
-Ai locuri în care te simţi cel mai bine?
-La plajă şi la magazinul din cartier.
-La magazin?
-Da. 
-Ce nu-ţi place la oameni?
-Când mă mint. Aşa reuşesc ei să distrugă tot ce se clădeşte cu greu....încrederea.
-Ai nevoie de încrederea lor?
-Nu.
-Atunci?
-Eu nu am nevoie de încrederea lor, ei au nevoie de încrederea mea şi dacă o distrug prin minciuni asta înseamna că nu o vor mai avea.
-Ai putea trăi fără oameni în jurul tău?
-Da. Ar fi mai simplu. Aş suferi doar pentru animale.
-De ce ai suferi?
-Pentru că nu m-aş putea ocupa de toate câte sunt, în acelaşi timp.
-Tu nu iubesti. De ce? Urăşti bărbaţii?
- Pentru că nu m-a făcut nimeni să-l iubesc cu adevarat. Nu ştiu cum este ura, la fel cum nu ştiu ce este iubirea adevarată.
-Daca ai iubi cu adevărat ce i-ai cere iubitului tău?
-Să facă duş cu mine, să mă adoarmă la pieptul lui, să mă facă să fiu vulnerabilă la tot ce îmi oferă şi să mă facă să fiu a lui pentru totdeauna.
-Dar esti puternică....
-Nu sunt puternică, doar aşa pare, aşa se interpretează. Toată viaţa a trebuit să car  dureri pe umeri, să le port în suflet, să fiu catalogată.....
-Întinde mâinile!
-Nu vreau!
-Intinde-le!
-Nu mă poţi obliga!
-Aş fi vrut să te iau cu mine şi să-ţi creez lumea la care visezi. Te-ai fi convins că o lume cum o doreşti nu-ţi este de ajuns. În lumea ta nu te laşi iubită de un bărbat. Lumea ideala este acolo unde EL te întregeşte.
-Acea lume nu există!
-Nu există pentru că nu iubesti.
-Dar tu cine eşti? De ce iţi văd doar jumatate din chip?
-Jumatatea pe care o vezi esti tu.
-Adică eu sunt doar o jumatate din ceva?
-Omul poate fi întreg doar când iubeşte, iar tu nu iubeşti.
-Nu ştiu să iubesc oameni....
-O să înveţi (şi el zâmbeşte)
-Dar de ce eşti bărbat? Eu sunt femeie!
- Pentru că toate gândurile tale sunt masculinizate.
-Cum adică?
-Gândul iţi va fi femeie când vei iubi.
-Gândul....voi iubi....dar tu nu poţi fi eu, nu poţi şti ce va fi....
-Asa este! Nu poţi şti, iar iubirea nu te anunţă când vine. Trebuie doar să te găsească pregătită.
      *** Când m-am trezit am plâns. Nu am înţeles ce a fost cu acel vis, de ce eu eram un el, de ce el era gândul meu. Încerc să iau totul ca pe un vis de noapte....nimic mai mult.

dantela neagra

In agitatia vietii mele, gandul s-a dus la o pereche de dresuri extrem de sexy. A fost suficient sa inchid ochii si sa-mi imaginez....dragoste, multa dragoste.


           Fiori
Striveste trupul meu in mana ta,
Si pune vorbele pe canapea,
Sa curgi incet pe buze si pe piept,
Lasa-ti iubirea s-o astept.

Atinge-mi trupul insetat,
Si da-mi saruturi neincetat,
Lipeste-te de pielea mea,
Sa simt ca-ti bate inima.



Fiori de-amar sa-mi lasi pe sani,
Sa-mi pui iubirea ta in maini,
Sub trupul tau as vrea sa fiu,
De ma iubesti, nu vrea sa stiu.

Si cere-mi coapsele spre desfranare,
Adu-mi fiorul dulce care doare,
Iar prin dantela neagra sa patrunzi
Si-n trupul meu sa te scufunzi.

Doar zidul tau il vreau mereu,
Ca sa striveasca trupul meu,
Sa simt cum valuri ma inunda,
Sa-mi lasi iubirea ce abunda.