Drumul spre fericire sau drumul spre iluzie?

Exista un pom minunat. E pom, e mar...si el nu are stapan, este al tuturor si al nimanui, al umanilor, al cerului, al pasarilor si al soarelui, al serpilor si-al furtunilor. De ingijirea lui se ocupa Dumnezeu facandu-l sa fie cel mai minunat pom roditor de pe pamant. ... Merele lui sunt miraculoase, sunt unice. Marul asta creste in mijlocul desertului si pentru ca este minunat el are roade permanent. Toti oamenii au aflat de acest mar si au vrut sa mearga sa culeaga fructele lui miraculoase si unice. Multi dintre ei s-au poticnit la intrarea in desert, altii au vrut cu orice pret sa ajunga la marul minunat luptand pana la moarte cu nisipurile fierbinti si miscatoare, altii au fost ucisi de serpi, de soarele fierbinte si de furtuni. Foarte putini au fost cei care au reusit sa ajunga cu adevarat sa culeaga merele miraculoase. Oare cum au reusit? Oare de ce nu exista marturisiri despre frumusetea pomului si despre gustul unic al merelor? Oare a fost doar rodul imaginatiei oamenilor? Si totusi marul exista, desertul exista, tot asa cum exista drumul spre fericire. Cei ce vor reusi sa culeaga merele unice, vor reusi sa strabata intreg drumul spre fericire. Poate ca fericirea exista, dar nu cumva drumul catre fericire este rupt in bucati mai mari sau mai mici, dar fara punti de legatura intre ele ? Sau, drumul exista, iar fericirea este a tuturor si atunci fiecare primeste doar cate o frimitura... Nu cumva, noua umanilor, ni se arata ori drumul fara sfarsit catre fericire, ori fericirea catre care nu exista un drum intreg?

Marea cea Verde

Sunt singura, ma simt goala si imi vorbesc uneori in soapta sa nu ma auda inima. Oricum inima nu e "acasa", a plecat, s-a dus si mi-a trimis scrisoare.....cica nu se mai intoarce pentru ca nu-i mai place de stapana ei morocanoasa, ciufuta si artagoasa. Ce inima lipsita de curaj am! Uneori nici trupul parca nu e al meu. Porii se incapataneaza sa raspunda fiecarui vis si se deschid ca si cum ar primi taria unui parfum..... Trebuie sa fiu puternica, sa lupt impotriva dorintelor,  trebuie sa pot......pentru ca trebuie. Trebuie sa uit, sa iert si sa merg mai departe, sa las in urma visul cu Marea cea Verde cu tarmurile ei care candva mi-au fost locuri de impliniri absolute. Marea cea Verde eu am inventat o, eu m-am scufundat in ea, eu mi-am spalat trupul plin de urmele durerilor, eu am iubit-o, eu ....iar ea m-a iubit.....si atat. Imi lipseste cumplit puterea de a trai fara vise... dar musc din perna plina de lacrimi si adorm in lumea mea gri.a mea gri.