bucuria de a putea plange

Am descoperit ca inca mai am lacrimi. Ma bucur ca am.....asa imi pot plange marele cretinism care zace in mine. O mai mare dobitoaca decat mine nu exista pe lume asta. Trebuie sa pornesc startul pentru distrugerea oricarui fel de sentiment care se naste, trebuie sa o fac rapid, fara sa ma gandesc la nimic. Trebuie sa ma pietrific, sa devin imuna, asa fiu cum am fost mereu. 

Dar tu cine eşti???

Noaptea trecută am avut un vis ciudat. Eram în faţa unui bărbat care îmi punea întrebări. În vis ma puteam vedea doar pe mine....pe el îl vedeam doar din spate.El îmi punea doar întrebari, părea a fi un interogatoriu.
-Îţi place că esti femeie?
-Nu cred. În copilărie mi-am dorit să fiu băiat. Făceam eforturi imense pentru a-mi răni coatele şi genunchii. Am înteles ca eforturile mele sunt în zadar când bunica mi-a pus spirt pe rană şi mi-a umplut coatele şi genunchii de bandaje.
-Nu mi-ai răspuns la întrebare.
-E o chestiune forţată. Îmi place doar pentru că pot să port portjartiere, chiloţi de dantelă şi pantofi cu toc.
-Cum te-ai vedea ca bărbat?
-Exact ca acum, dar cu alte organe genitale şi fără danteluri, tocuri şi ruj.
-Te simti puternică?
-Fizic da. Mut mobila, desfund chiuveta, schimb becurile, dau găuri în pereţi,....
-Opreste-te! În ce fel te mai simţi puternică?
-Uneori păcătuiesc şi mă joc cu mintea oamenilor.
-Cerzi că e un păcat?
-Cred, dar aşa incerc să aflu ce cred ei cu adevarat despre mine.
-Ai locuri în care te simţi cel mai bine?
-La plajă şi la magazinul din cartier.
-La magazin?
-Da. 
-Ce nu-ţi place la oameni?
-Când mă mint. Aşa reuşesc ei să distrugă tot ce se clădeşte cu greu....încrederea.
-Ai nevoie de încrederea lor?
-Nu.
-Atunci?
-Eu nu am nevoie de încrederea lor, ei au nevoie de încrederea mea şi dacă o distrug prin minciuni asta înseamna că nu o vor mai avea.
-Ai putea trăi fără oameni în jurul tău?
-Da. Ar fi mai simplu. Aş suferi doar pentru animale.
-De ce ai suferi?
-Pentru că nu m-aş putea ocupa de toate câte sunt, în acelaşi timp.
-Tu nu iubesti. De ce? Urăşti bărbaţii?
- Pentru că nu m-a făcut nimeni să-l iubesc cu adevarat. Nu ştiu cum este ura, la fel cum nu ştiu ce este iubirea adevarată.
-Daca ai iubi cu adevărat ce i-ai cere iubitului tău?
-Să facă duş cu mine, să mă adoarmă la pieptul lui, să mă facă să fiu vulnerabilă la tot ce îmi oferă şi să mă facă să fiu a lui pentru totdeauna.
-Dar esti puternică....
-Nu sunt puternică, doar aşa pare, aşa se interpretează. Toată viaţa a trebuit să car  dureri pe umeri, să le port în suflet, să fiu catalogată.....
-Întinde mâinile!
-Nu vreau!
-Intinde-le!
-Nu mă poţi obliga!
-Aş fi vrut să te iau cu mine şi să-ţi creez lumea la care visezi. Te-ai fi convins că o lume cum o doreşti nu-ţi este de ajuns. În lumea ta nu te laşi iubită de un bărbat. Lumea ideala este acolo unde EL te întregeşte.
-Acea lume nu există!
-Nu există pentru că nu iubesti.
-Dar tu cine eşti? De ce iţi văd doar jumatate din chip?
-Jumatatea pe care o vezi esti tu.
-Adică eu sunt doar o jumatate din ceva?
-Omul poate fi întreg doar când iubeşte, iar tu nu iubeşti.
-Nu ştiu să iubesc oameni....
-O să înveţi (şi el zâmbeşte)
-Dar de ce eşti bărbat? Eu sunt femeie!
- Pentru că toate gândurile tale sunt masculinizate.
-Cum adică?
-Gândul iţi va fi femeie când vei iubi.
-Gândul....voi iubi....dar tu nu poţi fi eu, nu poţi şti ce va fi....
-Asa este! Nu poţi şti, iar iubirea nu te anunţă când vine. Trebuie doar să te găsească pregătită.
      *** Când m-am trezit am plâns. Nu am înţeles ce a fost cu acel vis, de ce eu eram un el, de ce el era gândul meu. Încerc să iau totul ca pe un vis de noapte....nimic mai mult.

LACRIMI DE LUNA

E luna pe cer si e singura. Nu are stele care sa-i danseze in jur, care sa-i faca plecaciuni si sa-i deseneze coliere reci....are doar nori grei si negri. Se zbate sarmana sa trimita un semn dar nu reuseste. Are zambetul inghetat si-un nor se incapataneaza sa-i stirbeasca frumusetea. Ii trimit o scrisoare sa o citeasca si sa nu se plictiseasca pana cand se duce la culcare. Tu Luna, nu fi trista, eu sunt aici. Vorbeste-mi, spune-mi ce sa fac bun pentru tine. Aici oricum nu sunt de folos. Mi se spune des ca nu vreau sa fac nimic. M-am saturat sa tot aud asta. Vezi tu, e acea bariera de care nu pot sa trec....nici sa o sar, nici sa trec  pe sub ea. Nu, nu sunt suparata pe oameni, ei nu au vina, doar eu am gresit. Acum stau la colt si doar privesc, asa cum fac oamenii cu tine....doar te privesc si tu faci tot asta. Vezi? Ne asemanam! Nu vrei sa-mi fii sora? Nu vrei tu sa nu mai stai singura acolo? O luna neagra pot fi si eu, fara sclipiri ca ale tale, .... nu pot imbraca haine cu nestemate. Ma simt singura si fara ajutor. Sunt putini oameni care incearca sa-mi dea curaj si le multumesc pentru asta, dar nu-i vina mea ca sunt impinsa la margine de lume. Ajutorul il primesc o zi, doua, poate trei dar apoi toti bat in retragere. Au tot dreptul si nu-i condamn. Auzi Luna, stii ce mai cred, cred ca nu trebuie sa cred in dragoste, ea nu exista, e o iluzie.....si mai cred ca   si eu sunt o iluzie chiar daca plang. Ma duc sa dorm, doar visele mi-au mai ramas. Voi imbratisa fiecare vis si-l voi saruta de noapte buna!