LACRIMI DE LUNA

E luna pe cer si e singura. Nu are stele care sa-i danseze in jur, care sa-i faca plecaciuni si sa-i deseneze coliere reci....are doar nori grei si negri. Se zbate sarmana sa trimita un semn dar nu reuseste. Are zambetul inghetat si-un nor se incapataneaza sa-i stirbeasca frumusetea. Ii trimit o scrisoare sa o citeasca si sa nu se plictiseasca pana cand se duce la culcare. Tu Luna, nu fi trista, eu sunt aici. Vorbeste-mi, spune-mi ce sa fac bun pentru tine. Aici oricum nu sunt de folos. Mi se spune des ca nu vreau sa fac nimic. M-am saturat sa tot aud asta. Vezi tu, e acea bariera de care nu pot sa trec....nici sa o sar, nici sa trec  pe sub ea. Nu, nu sunt suparata pe oameni, ei nu au vina, doar eu am gresit. Acum stau la colt si doar privesc, asa cum fac oamenii cu tine....doar te privesc si tu faci tot asta. Vezi? Ne asemanam! Nu vrei sa-mi fii sora? Nu vrei tu sa nu mai stai singura acolo? O luna neagra pot fi si eu, fara sclipiri ca ale tale, .... nu pot imbraca haine cu nestemate. Ma simt singura si fara ajutor. Sunt putini oameni care incearca sa-mi dea curaj si le multumesc pentru asta, dar nu-i vina mea ca sunt impinsa la margine de lume. Ajutorul il primesc o zi, doua, poate trei dar apoi toti bat in retragere. Au tot dreptul si nu-i condamn. Auzi Luna, stii ce mai cred, cred ca nu trebuie sa cred in dragoste, ea nu exista, e o iluzie.....si mai cred ca   si eu sunt o iluzie chiar daca plang. Ma duc sa dorm, doar visele mi-au mai ramas. Voi imbratisa fiecare vis si-l voi saruta de noapte buna!