AVEA BUNICUL MEU O VORBA

Bunicii mei au fost oameni foarte înţelepţi, oameni care au crezut cu tărie în Dumnezeu . Şi-au trăit viaţa pe o temelie extrem de solidă, alcătuită din bun simţ, respect şi demnitate. Neobosiţi în darul iubirii, alături de mama, bunicii au contribuit la creşterea mea, la educaţia mea şi la tot ceea ce sunt acum. Bunicul, a fost definiţia blândeţii şi a iubirii infinite, în tot ce m-a privit. El a fost un fel de Dumnezeu pentru mine şi ştiu sigur ( simt) că mă ocroteşte în continuare. I-am pierdut pe amândoi de caţiva ani....iar casa lor, a fost, este si va rămâne pentru mine "acasă". Merg cât de des pot "acasă"  şi nu uit niciodată să trec pe la mormântul lor ca să le spun "Sărut mâna, bunii mei!"


Aş vrea să pot să îţi dau viaţă
Orice aş da în schimbul tău,

Ca să-ţi mai stau o zi in braţe

Şi să-mi vorbeşti, bunicul meu.

Eram micuţă, zvăpăiată,

Copila ce-o iubeai nespus.

Şi-mi repetai mereu o vorbă

"Învaţă şi vei putea privi de sus!"

Litere mari şi "Tatăl nostru"

Ştiam de pe la 2-3 ani.

Căci tu-mi spuneai mereu o vorbă:

"Aşa se fac oamenii mari!"

De muncă eu n-am fost străină,

Tu mă-nvaţai doar cu povaţă

Şi îmi spuneai mereu o vorbă:

"Să ştii să faci de toate-n viaţă!"

De cinste şi de omenie,

Tu cu răbdare mi-ai vorbit

Şi-aveai mereu aceeaşi vorbă

"Omul cel bun, e şi cinstit!"

Copii, bătrâni şi animale,

M-ai învăţat să ocrotesc

Şi tu-mi spuneai bunele dragă:

"Toate-mpreună vieţuiesc"

Avea bunicul meu o vorbă

Şi multe vorbe-a mai avut,

Pe toate eu le-am înţeles,

Pe toate eu le-am priceput.

Mai rar, bunicu-avea o vorbă

Cu ochii-n jos el mi-o spunea

si nici acum eu nu accept....

"Să nu mă uiţi când voi pleca"

Cum să te uit, bunele drag,

Când tu m-ai învăţat să scriu

Şi să citesc şi să mă rog

Şi mândră-n lume ca să fiu!

Cum pot să uit că ce-a fost bun,

Eu de la tine-am învăţat!

Numai s-accept ca nu mai eşti,

O vorbă, tu, nu mi-ai lăsat!

Curtea-i pustie, casa-i goală,

Doar visul mi te-aduce aproape,

Dar noaptea este mult prea scurtă,

Iar tu eşti dus mult prea departe.

Mi-ai fost bunic, mi-ai fost ca tată

Când am căzut, m-ai ridicat,

Mi-ai dat numai poveţe bune

Dar ce folos, tu ai plecat!

Te plâng pe tine, pe bunica,

Mă doare sufletul mereu.

Doar vorba voastră mă alină:

"Ridică-ţi fruntea chiar de-i greu"

Mi-e dor de voi, de amândoi!

Vă-ntreb mereu, când vin la cruce.

"De ce v-aţi dus, de ce-aţi plecat?

Nu pot s-accept, orice aş face!"

iarna pustie, suflet gol

Timpul trece si se tot spune ca el ar vindeca rani. Total incorect. Timpul trece, ranile raman, uneori chiar se adancesc si absolut nimic nu le poate acoperi. M-am trezit si am simtit nevoia sa ma privesc din nou in oglinda. Mi-am atins obdazul, mi-am netezit parul....am vazut atatea fire albe...Timpul doar trece, ne ia tineretea si ne aduce incet, incet in fata ultimei clipe a vietii. Asa te-a adus si pe dumneata, draga mea buna! Mi-am iubit mama si o iubesc, dar dumneata mi-ai fost mai mult decat mama, iar bunicul mai mult decat tata. Timpul a fost necrutator in primul rand cu mine si-apoi cu voi. V-a luat de lanaga mine, ma saracit de voi. Nu va mai am si plang adeseori in hohote, incercad cu disperare sa-mi eliberez durerea. Dragii mei buni, de-ati sti cat imi lipseste laptele pus la prins in oala de pamant, lipia pe plita si painea la test, putineiul din care scoteati "unt curat pentru copila", perele puse de bunicul in fan pana iarna tarziu, ulciorul cu apa pus la roata carutei cand mergeam la camp, cosul din veranda in care gaseam nuci si poame, razboiul de tesut si zgomotul lui, ochelarii vostri legati cu snur ca sa nu va cada de pe nas, mainile voastre brazdate de munca si ani, scaunelele acelea mici pe care stateam seara la gura sobei si-mi spuneati povesti, oblojelile cu leacuri babesti, rugaciunile voastre in zorii zilei, voi imi lipsti, imbratisarile si iubirea voastra...si plang amar de dor....

Îmi amintesc cum m-aşteptau în pagul casei
Mă îmbraţişau, mă sărutau, cu braţele mă cuprindeau
Bunicii mei, mi-e dor de voi şi vreau
Să vă mai văd odata-n jurul mesei.

Îmi pregătea bunica odaia cea mai mare,
Focul în sobă bunicul mi-l făcea
Şi tot bunica cu bucate alese m-aşteptata
Să mă aşez la masa, ce bine mai era!

Dis de dimineaţă, porneam cu ei pe dealuri
Să strângem fâneaţă, cum faceam de fiecare dată,
Bunicul cânta cu drag  pentru a lui nepoată,
Bunica era mandra ca soarele ne era alături.

Şi a trecut vremea, bunicii mei s-au dus
Îmbătrâniţi de vreme, spre al soarelui apus.
Îmi este dor de ei, aş vrea să vină înapoi
Însă acum eu ştiu că mă privesc de sus.

zidul de flori

   Parfum de catifea

Miroase a flori, a sudoare de crin

ude si goale , gandurile-mi vin.

Zamabesc , plang si fac niste semne

unor petale prea reci si nedemne.

Cunosc miliarde de frunze strivite

si petale de flori usor ruginite.

Privesc doar smaraldul din zare,

dar el a-mipetrit si nu mai tresare.

Zidul imens de  flori pretioase,

pe ochi o narcisa ar vrea sa imi lase,  

pe buze petale de-un rosu aprins,

pe sani o mimoza pe care a nins.

Desculta pasesc pe jarul incins

Petalele din vis, durerea mi-au stins

Ar vrea sa m-alinte, sa ma sarute

pe buze , pe talpi si apoi pe frunte

Iubeste-ma azi, iubeste-ma maine,

apoi  pleaca si uita de mine!

Parfumul e alb si de catifea

In calea dorintelor mereu ne va sta. 

Ps: pentru tine, desi habar nu am dacă existi.

DORINTA GREEN

Caut sub perna

un gand de dantela,

ma arzi , ma ucizi

la piept ma cuprinzi.

Agrafa din coc

incet eu o scot,

iar parul de noapte

iti spune doar soapte.

Sarutul tau plange

cand ma atinge,

ma sfarteci usor

cand tremuri de dor.

Esti verde  smarald,

iar eu tot iti cad

pe brate, pe piept,

...pe buze te-astept

vorbe...

De ce? Pentru ce? Stiai ca doare? Nu crezi? Atunci nu trebuie. Spui vorbe? Spune-le in continuare! Dar nu le sapune tare! Nu pot sa stiu, nu vreau s-aud. Fa ce iti place dar in tacere. Unii oameni cunosc anumite sentimente mai tarziu.

Crestez un zambet si eu plec,
Aud un urlet, apoi trec.
Ii las ce vrea, desertaciuni,
iar el traieste in minciuni.
Cauta noul absolut,
Aud ecoul, il ascult,
privesc in gol desi doresc,
buzele lui sa le strivesc.
Dar el vrea noul absolut,
eu vreau iubire, ce absurd!
Ma vrea putin cu imprumut,
ma vrea mai mult, eu nu mai sunt.
Ce joc dement! Ce de culori!
Nu esti atent si ma omori.
Ma spinteci si ma rastignesti,
ma sfarteci, ma rostogolesti,
Nu ma iubesti...

clipe de foc

Dureri aprige ma cuprind cand vreau sa ating placerea mea. Sunt lei ce ma-nconjoara iar ochii lor mi-ar infige sageti otravite in carne. Sunt atat de aproape uneori, la doar o rasuflare de ceea ce ador.......dar nu pot, nu pot nici mana sa o intind, caci simtirile m-ar face sa incremenesc. As construi pana una alta, o cochilie a vietii in care sa intru, sa ating, sa iubesc, ce .....pote.....imi este interzis. Obosesc privind in jur, acele valuri care ma inunda doar putin. Eu vreau sa ma scufund!!! Dar, nu pot sa dau ceva ce nu mi se cere, nu pot sa iau ceva ce nu-i al meu, nu pot sa cumpar ce nu-i de vanzare, nu pot sa vand ceva ce altora nu trebuieste... Iubirea mea as da, pentru un sarut la schimb...
 

Mai stai

Prin ochi intind
sa te cuprind
o mana neagra.
Sa nu-mi treaca
pe buze vre-un sarut
fara sa-l prind.


Fur clipe reci
pana sa pleci
din pasul meu.
Pe norul tau
sa nu arunci nimic
fara sa-ncerci.


Din ochiul drept
inca astept
sa curga vinul.
Ca pelinul
iubirea ta amara,
o astept.


Pe zid astern
cuvinte din etern
ramai,mai stai.
Iubire sa imi dai
si-n pulberi sa transformi
somnul meu tern.

un dans

 sa zbori, sa poti, sa vrei

sai ai curaj ca sa iti iei

din tot cate putin

fara sa vrei

sa nu ceri voie pentru tot

sa iei, sa vrei, sa umlbi-n tot

sa fie-al tau, sa te acoperi

peste tot

sa bati din aripi doar putin

sa spui cuvinte care-ti vin

sa le asezi cu drag

intr-un pahar cu vin

sa strigi apoi ca ai pierdut

ceva ce tu nu ai avut

sa vrei sa ai numai putin

doar un sarut

sa pui pe pat numai un vis

sa il strivesti, sa-l lasi inchis

sa-l arzi pe rug cand il gasesti

plutind deschis

sa iei din praf numai ce vrei

sa pui frumos intr-un condei

sa scrii amarul de pe zid

pe ochii ei

ea cere doar ce tu ii dai

un dans pe buze sa ii stai

si de va vrea sa se topeasca

tu voie sa nu-i dai

sa o opresti tu nu ai cum

decat daca ii stai in drum

si visul de pe pat sa il transformi

in scrum