Condamnare pe viata

uffffff.........doare!!!  Mortii ei de durere!  Incerc sa fiu calma si sa nu ma gandesc la mine si la nimic din ce simt acum. Imi vine sa tip cat pot eu de tare ca sa pot ucide trairile de moment. Nimic din ce fac nu e bine si tot ce ating se distruge. Incep sa cred ca eu am fost de vina in tot ce mi s-a intamplat pana acum. M-am aruncat orbeste in viata.... Cred ca e cazul sa ma retrag intr-un colt, sa-mi pun o esarfa la ochi si doar sa respir.....si asa mi se pare prea mult. 

       As pleca, m-as duce departe.....singura ca sa nu mi se mai spuna  trebuie sa lupti pentru tine si pentru a fi si tu fericita.... 

Sa lupt? Pentru ce? Pentru ceva ce stiu ca nu pot avea?  Pentru ce sa lupt? Imi poate raspunde cineva??? Si cine pizda masii a inventat lacrimile si de ce? Ca sa-mi curga mie rimelul? Ca ma trezesc cu ochii cat cepele? Rad si plang si-mi spun ca singurele mele drepturi sunt acelea de a nu sti nimic, de a nu avea nimic, de a nu vrea nimic.  Hmmmm.... cam multe verbe pentru cat pot eu sa duc.