Trec zilele una cate una. Nu-mi pare rau ca trec, imi pare rau ca intalnesc din ce in ce mai putini oameni de calitate. Nus' ce sa zic.....poate atrag eu prostii sau poate oamenii de top sunt putini. Duc lupte crancene cu unii ca sa-i lamuresc de anumite chestiuni. Se uita in cas la mine de parca as fi nebuna. Poate ca sunt in opinia lor, dar nu si in a mea. Dezgustul pentru incultura e din ce in ce mai mare. Mi-e teama sa nu mi se aplece si sa-mi ies din fire. Mi-e dor sa stau sa ascult lucruri marete, tanjesc dupa oameni de la care am ceva de invatat, ador batarnii si povestile lor spuse cu patima, simt nevoia sa admir pe cineva, sa aplaud, sa doresc sa revad minuni. Apropo de aplauze: am fost la o piesa de teatru. La un moment dat, unul din personaje isi spala picioarele intr-un lighean de tabla. Asa linistit cum era, omul a simtit nevoia sa spuna ceva.....si a spus. A spus stand in lighean drept ca o statuie si urland din toti rarunchii. Eh, momentul ala a fost genial si mi-as dori sa-l revad toata viata mea de acum inainte chiar si de trei ori pe zi. La fel cum imi este dor sa ascult cuvinte gri si ganduri reci din firele praf. Trec zilele una cate una si sper sa nu mor proasta. Nu vreau sa ma opresc aici, vreau sa zbor pe langa oameni unici, vreau sa ma las trasa de par de cei mai destepti, cei mai iubitori, cei mai viteji.....vreau sa evoluez si sa ies din cercul asta de oameni ruginiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu