umbra

Ma simt ca si cum o bucata din mine  traieste in umbra mea. Nu stiu de ce simt ca ceva s-a desprins din mine si refuza sa intre inapoi pentru a ma completa. Am impresia ca aud o voce care imi tot spune ca nelinistea pe care o rumeg zi de zi este propriul merit. Urlu la mine si tremur. Uneori plang sau dorm ca sa nu-mi mai aud linistea dureroasa....pentru ca linistea asta nu este nimic altceva decat singuratate. Probabil ca cel mai mare blestem al omului este acela de a fi singur. Eu nu vreau sa fiu asa, dar exact asa sunt, singura. Nu pot sa ma plang de pretendenti, dar pot sa ma plang ca nu-i vreau. E vina mea, doar a mea, dar nici nu pot sa fiu curva si sa-mi dau trupul la inchiriat cu ora, ziua sau noaptea. Nu asta caut, nu asta vreau.....dar oare ce vreau? Ce vreau?  Nu stiu, nu stiu.... Adorm din nou abatuta si-mi musc buzele amare, sperand ca voi visa frumos.