nimic de oferit....

            ....ma simt strivita precum o petala de lalea intre degetele unei persoane care se joaca pur si simplu fara sa realizeze ca provoaca o durere. Chiar si o petala sufera, plange si suspina. Nu gasesc pe nimeni care sa ma salveze. Gandul hoinar mi s-a salbaticit si nu mai zboara pe langa mine, isi frange aripile doar ca asa vrea el. Tace.....si cand spune ceva, spune doar vorbe goale.  Am spus de fiecare data tot ce am simtit, asa am facut si acum. Raspunsul  a fost....nimic.

         ...si gandul nu mai gandeste, si viata nu este o floare si nici eu o petala. Eu sunt doar culoarea petalei si iata ca ma decolorez din cauza uscaciunii. Unii vor bani, altii faima, eu vreau iubire. O sa adorm aici langa tine blogule iar maine dimineata sper sa ma trezesc dorindu-mi altceva.....orice dar nu iubire, pentru ca ea nu exista. Si mai blogule, poate se face o minune si uit frumosul meu gand si tot al lui, uit ce simt si ce doresc, uit totul... Ma uit inauntrul meu. Caut ceva sa-mi placa. Gasesc numai tristete, dorinte spulberate, trairi zdrobite de pene de inger. Atingerile sunt ratacite,  cuvintele sunt nespuse....hmmm, cuvinte mincinoase.  Ingerul este o minciuna??? Da, pentru ca totul e doar un vis. Ce cumplit, ce trist!  Se vrea inapoi, se vrea din nou zid.....vis....un vis si atat. Fugi unde vrei, te las, numai nu-ti frange aripile degeaba, gand nebun! Vei mai avea nevoie de ele....pentru cand vei iubi.  Si eu o sa plec....din viata ta. Sper ca nu am deranjat prea mult, cersint niste cuvinte.  Nu cersesc sentimente, nu cersesc dragoste. Ele vin pur si simplu fara sa le ceri, fara sa le cumperi. Imi este dor??? De ce? De cine? De cum? De cand? Tie gandule iti este dor? Daaa.....inseamna ca ar trebui sa simti iar tu nu simti pentru ca esti doar gand....deci minti! Dar oare cand minti? Cand spui ca iti este dor sau cand spui ca nu iti este? Ma voi minti si eu si imi voi spune ca ce simt nu este dorinta, este doar o stare  inconstienta si pentru inceput greu de controlat.

HRISTOS A INVIAT!!! .....pentru toti....

DEASUPRA LUMII

In timp ce lumea doarme in vesnica ei nepasare, eu caut cuvinte.....caut rabdare, saturatie de calmitate si exces de bunavointa. Ma plimb cu gandul pe strazile pustiite de intuneric si imi ascult pasii. Calc apasat in ritmul lumii, pasesc in ritmul meu, pasesc incet.....cu grija, sa nu trezesc vre-un sentiment. Aud doar pulsul sangelui ce trece mult prea rapid prin venele ce stau sa sara de sub pilea lucioasa de sudoare. In drumul meu gasesc un scaun. Ma asez sa-mi odihnesc palpabilul.....doar o secunda, caci nu am nevoie de mai mult. Pornesc din nou prin lume. Intru din intamplare pe o strada cu cateva felinare aprinse. Ma joc printre ele....alerg precum o fetita de 13 ani peste umbrele lumioase si zambesc. Incerc sa ajung la capadul stradutei dar nu reusesc. Merg si iar merg si tot nu-i vad capatul. Asta ma intristeaza. Oare de ce nu vrea sa isi arte limita? Cum se face ca pare interminabila si totusi nu este?! As vrea sa-i zic vre-o doua, dar nu pot sa-i zic. Nu am cu cine sa ma cert ca...."nu stiu"....asa cred, ca nu am. Mi se pare cam pustiu.... Si totusi, zaresc un leagan. Dau fuga si ma asez in el. Il las sa ma balanseze.....caci el ma leagana fara ca eu sa depun un efort. Si-l las asa....ca-mi plce, numai ca sper sa nu ma plictisesc. Nici nu vreau asta, dar nu se stie, oamenii se mai schimba.....unii fac lucruri din dorinta, altii din plictiseala, altii din pura intamplare. Imi place sa ma dau in leagan. In timpul balansului simt cum rochia de matase imi mangaie pulpele si coapsele. Aerul cald patrunde pe sub rochita pana la sani. Acum imi place si poate ramane asa.... mai ales ca din el pot sa vad intrega omenire...altfel. Poate si leaganului ii place si ma va pastra acolo....sa ma balanseze deasupra lumii ce doarme si se trezeste in vesnica ei nepasare....