Ieri am avut cea mai ciudata zi din
ultimul an. Ii poveseteam unui prieten ca viata este ca un munte pe care urci, apoi cobori si iar urci si iar cobori si tot asa. Ieri m-am simtit ca si cum as fi cazut de pe cel mai inalt munte. Am aflat ca oameni pe care ii iubesti mult, carora le-ai da si sufletul ca sa le fie bine, te tradeaza, te mint, joaca murdar si nu au respect pentru nimic. Astfel de oameni ignora suferinta celor din jur, mint cu nerusinare, cauta sa profite de cei care sunt sinceri iar cand sunt prinsi in propria lor capcana invoca niste scuze penibile doar ca sa nu fie nevoiti sa-si recunoasca greselile si sa nu spuna "iarta-ma !". Am plans, am suferit, am cautat sa-mi gasesc singura o vina pentru care merit sa mi se faca astfel de jocuri in care trisorii sunt cei in care eu investesc incredere. Dar Dumnezeu nu doarme, El doar amana lucrurile pentru fiecare dintre noi. Asa ca ieri am incheiat un capitol al vietii mele din care m-am ales cu sufletul macelarit. Tot ieri, dupa socul incasat am vorbit cu un amic. Mi-a spus ca are un cadou pentru mine. Ma asteptam la orice, pentru ca am invatat ca barbatii sunt imprevizibili. Surpriza a fost ca a gasit pe cineva pe care cautam de ani de zile. Acea persoana mi-a dat niste lectii de viata extraordinare numai ca eu am pus in aplicare doar 10% din tot. Acea persoana a fost si va ramane pentru toata viata mea "profesorul" care mi-a predat cele mai bune lectii de viata si care m-a invatat sa vad in mine o femeie puternica, o femeie care poate invarti lumea pe degete. Acest om a plecat fara ca eu sa-i multumesc, fara ca eu sa fac ceva pentru el. Din clipa in care l-am vazut ultima data, m-am gandit mereu la ultima zi in care l-am vazut, m-am gandit ca au fost atatea zile in care aveam nevoie sa-i cer un sfat, atatea zile in care mi-am adus aminte de cat curaj mi-a dat sa pasesc in viata ca si cum as putea fi imparateasa acestei lumi.
Iata, ca dupa multi ani de zile, un om cu suflet nobil a reusit sa-l gaseasca "pe iubitul meu profesor" pentru mine. Fericirea pe care am simtit-o la aflarea vestii ca el traieste, m-a facut sa plang de bucurie, sa uit ca acest an a fost cel mai groaznic an din viata mea.
ITI MULTUMESC "J" SI ITI VOI MULTUMI TOATA VIATA PENTRU CADOUL MIRACULOS PE CARE MI L-AI FACUT!
Dupa o zi amara am avut cea mai dulce noapte in care m-am hranit cu cele mai frumoase amintiri, aducandu-mi aminte de cele mai valoroase discutii din viata mea.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu