cateva zile de pauza. Cateva zile in care am crezut ca ma adun. Un fel de concediu de odihna activa. Speranta ca aflu mai mult, ca vad mai mult, ca simt mai mult s-a naruit. Am cautat dar...nimic. Sunt o gramada de oamnei in jur carora nu le pasa, oameni care vor sa-si afle doar interesul, unii joaca murdar pe fata, altii incearca sa ti-o traga pe la spate. Eu mai astept, astept sa vad, sa ma conving, sa-mi bag mintile in cap sa nu mai cred pe cuvant pe nimeni. Oamenii cu care am impartit lucruri, clipe, probleme au dat in orbirea prostiei, in surzenia ingamfarii, in autopreamarire. Dezamagirea cea mai mare este atunci cand vin langa tine si vor sa afle, vor sa stie ce si cum. Ochii lor ca de reptila degaja ciuda. Mi se rupe! Am incercat sa le raspund cu bine, sa dau dovada de calm si rabdare. Dezamagire!!! Daca ii evit tot ei sar de unspe metri, cica nu-i bag in seama. EU??? Pai pe cine sa bag? Pe cei ce-mi intorc spatele? Sa-l intoarca! Si pentru ca-l vor intoarce am sa le-o trag. Si uite asa ma simt si eu bine. Ce mi-a ramas bun in aceasta pauza, au fost doar clipele de speranta, clipele in care cred si la care ma inchin. Ramane de vazut ce si cum. Pana atunci EU mai am rabdare, muuuuuuulta rabdare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu