Ma simt extenuata si uneori am nervi pe mine. Pot mai mult, chiar mai mult decat imi pot imagina. Azi sunt plina de sictir si dupa cateva zile de munca si nervi am luat pauza. ...si stau eu asa si ma gandesc la mine si parca nu mai gasesc nimic bun, nimic sa-mi placa, sunt total nemultumita de mine.
Candva, in urma cu ani, aveam extrem de multa incredere in mine si ma simteam unica. Adica:
eram: vesela, rebela, rasfatata, gingasa, tupeista, aroganta, nu plangeam, eram nepoata unor bunici minunati, sufeream din nimicuri, plecam cand aveam chef incotro vedeam cu ochii, pictam, dansam oriunde, faceam sport... si nu imi doream sa iubesc.
aratam: cruda, neridata, un trup superb, de care incep sa ma plang, o tipa misto pe care acum nu o mai vad.
si mai mult de atat: spuneam si faceam tot ce-mi trecea prin minte fara sa tin cont de nimeni. Si ce bine imi mai era!!!
Acum, ma uit si ce vad? O femeie care a trecut de 30 de ani, care munceste pe branci, o ea care trece agale prin lume fara sa se aleaga cu nimic si sufera din orice.
Ma uit in jurul meu si vad:
- multi oameni fericiti, iar eu sunt fericita pentru ei, nu cu ei,
- vad oameni care isi fac planuri si incerc sa-i sustin cum pot dar eu nu fac parte din planurile lor
- vad oameni care ignora norocul pe care il au, iar eu sunt ignorata de noroc
- vad multe pacate, iar eu nu pot sa ajut si nici sa judec
- vad barbati care nu concep viata fara tzatze si p**** si uita ca intamplator femeia are si alte calitati...eu nu am tzatze, dar am creier si tot ce am facut , am facut muncind, nu intinzand mana pentru un banutz
- vad oameni rai care ar face orice sa provoace suferinta, iar eu ma voi achita in timp de fiecare in parte
- vad cum oamenii mint doar ca sa le fie bine, iar eu nu voi ezita sa-i pun fata in fata adevarului
- vad oameni care se rusineaza si se feresc sa spuna adevarul, iar mie mi se rupe de adevarul lor.
Mda, am nevoie de un concediu, am nevoie de cateva zile in care sa fiu eu cu mine, sa ma redescopar, sa imi recapat increderea distrusa probabil involuntar de altii, sa fiu din nou stapana pe tot in viata mea,sa fiu din nou puternica, sa fac din nou ce imi trazneste mintea, sa fiu EU, femeia aceea unica, femeia care sa se iubeasca pe ea mai mult decat orice sau oricine pe lume.
Ma uit in jurul meu si vad:
Sunt trei si forte rar obosesc sau adorm. De obicei ele stau aici, asezate intr-un colt de camera.... Sunt zvelete, dar le place sa stea ghemuite si sa-si impleteasca parul. Rar isi arunca una alteia cate o privire, in rest sunt cu ochii pe mine. Trec indiferenta pe langa ele. De cateva saptamani parca nici nu le vad, dar stiu ca sunt acolo, rezemate de peretele rece si alb. Azi, m-au privit intens, la fel fac de cateva zile. Imi arunca ranjete si imi soptesc pe rand :"inca o zi si gata" Mereu imi spun asta, zi de zi, dar eu ma prefac de fiecare data ca nu le aud. Candva mi-a fost teama de ele, apoi teama a disparut, acum, imi este din nou teama si caut sa le arat indiferenta mea teatrala. Imi bate inima prea tare, iar sufletul meu are pe el un bolovan pe care incearca sa-l dea la o parte. Pasesc usor, fara sa fac prea mult zgomot. Evit sa intru in dormitor pentru ca imi este teama sa nu adorm fericita si sa ma trezesc plangand. Fericita? Fericita am spus? Da, uneori simt ca toata fericirea din lume este a mea, dar uneori simt ca fericirea este doar un joc si ca orice joc are un final...astept finalul....voi pierde, voi castiga, nu stiu...
