Sunt trei si forte rar obosesc sau adorm. De obicei ele stau aici, asezate intr-un colt de camera.... Sunt zvelete, dar le place sa stea ghemuite si sa-si impleteasca parul. Rar isi arunca una alteia cate o privire, in rest sunt cu ochii pe mine. Trec indiferenta pe langa ele. De cateva saptamani parca nici nu le vad, dar stiu ca sunt acolo, rezemate de peretele rece si alb. Azi, m-au privit intens, la fel fac de cateva zile. Imi arunca ranjete si imi soptesc pe rand :"inca o zi si gata" Mereu imi spun asta, zi de zi, dar eu ma prefac de fiecare data ca nu le aud. Candva mi-a fost teama de ele, apoi teama a disparut, acum, imi este din nou teama si caut sa le arat indiferenta mea teatrala. Imi bate inima prea tare, iar sufletul meu are pe el un bolovan pe care incearca sa-l dea la o parte. Pasesc usor, fara sa fac prea mult zgomot. Evit sa intru in dormitor pentru ca imi este teama sa nu adorm fericita si sa ma trezesc plangand. Fericita? Fericita am spus? Da, uneori simt ca toata fericirea din lume este a mea, dar uneori simt ca fericirea este doar un joc si ca orice joc are un final...astept finalul....voi pierde, voi castiga, nu stiu...Iar ele sunt trei, eu sunt una si incerc cu disperare sa caut ceva care sa ma salveze, sau ceva care sa le alunge pe ele. Nu pot sa lupt, nu mai pot sa lupt cu ele, caci eu sunt una iar ele sunt trei: singuratatea, tristetea si amagirea
