in locul unui pahar cu vin

Sunt mai tulbure decat un vin plin de pacate.... Minti aspre si ganduri reci ma lovesc cu putere de fiecare data si nu pot face nimic sa ma apar. Imi vine sa calc in picioare totul, sa dezbin binele, sa zdrobesc intregul, sa ard ce nu trebuie ars.... Am incercat sa fac un pas, eu sa-l fac....am prins curaj sa-mi deschid inima si am gresit. Am constatat ca sunt perceputa ca un mare pericol (ucigasa, hoata, sau tarfa care isi ucide clientii) si nu ca o femeie care poate iubi. Inca un motiv in plus pentru care mai trag un oblon intre mine si lumea masculina. Si pentru ca tot sunt perceputa aiurea, cred ca a venit timpul sa pun in aplicare ceea ce se numeste calcatul in picioare. Sa nu va fie teama dragi barbati, o sa am grija ca durerile sa fie continue si de intensitati maxime. Nu o fac din razbunare, o fac pentru ca meritati. 

umbra

Ma simt ca si cum o bucata din mine  traieste in umbra mea. Nu stiu de ce simt ca ceva s-a desprins din mine si refuza sa intre inapoi pentru a ma completa. Am impresia ca aud o voce care imi tot spune ca nelinistea pe care o rumeg zi de zi este propriul merit. Urlu la mine si tremur. Uneori plang sau dorm ca sa nu-mi mai aud linistea dureroasa....pentru ca linistea asta nu este nimic altceva decat singuratate. Probabil ca cel mai mare blestem al omului este acela de a fi singur. Eu nu vreau sa fiu asa, dar exact asa sunt, singura. Nu pot sa ma plang de pretendenti, dar pot sa ma plang ca nu-i vreau. E vina mea, doar a mea, dar nici nu pot sa fiu curva si sa-mi dau trupul la inchiriat cu ora, ziua sau noaptea. Nu asta caut, nu asta vreau.....dar oare ce vreau? Ce vreau?  Nu stiu, nu stiu.... Adorm din nou abatuta si-mi musc buzele amare, sperand ca voi visa frumos.