Mi-ai lipsit din prima clipă a vieții, de la primul inspir de aer! Am vrut mereu să-ți spun că...te-am vrut în viața mea! Știi tu, tată, de câte ori m-a îngenuncheat viața? Nu? Nici eu! Am pierdut numărul! Știi de câte ori am avut nevoie de tine? Nu știi? Nici eu nu mai știu, dar p'asta n'am uitat-o! Aș vrea să-ți mulțumesc pentru ceva, pentru orice, în afară de faptul că mi-ai dat viață, dar nu găsesc un alt motiv și e trist... Dacă aș mai avea ocazia să te găsesc pe undeva, nu aș mai sta să te privesc cum fugi, ci aș alerga după tine, te-aș prinde și ți-aș spune : "uite, am reușit! Acum mă vrei de copil?" Poate că, pentru o secundă, ai conștientiza faptul că nu sexul copilului te face să fii mândru că ești tată. Mă uit în urmă, în amintiri și se pare că încep să uit și acel spate întors de fiecare dată. Astăzi, îți mai aprind o lumânare, poate că va fi sau nu va fi ultima...habar nu am! Cine știe, e posibil să încep să uit să fac acest gest simbolic. Cred că o fotografie, cu mine în brațe la tine, nu m-ar fi lăsat sa te uit. I-am cerut mamei ceva care să îmi aducă aminte de tine și ea mi-a spus : " e o... hârtie...certificatul tău de naștere" Sinceră să fiu, speram să fie hârtia unei ciocolate comuniste. Tată, sper ca Dumnezeu să te ierte pentru tot și tu să mă ierți pentru că m-am născut fată! Te-aș ierta și eu, dar nu am pentru ce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu